În cadrul etapei a patra a programului „Prima Casă”, mărimea compensației acordate de stat va depinde de salariul beneficiarului. Astfel, pentru beneficiarii din municipiul Chișinău statul va acoperi 10% din salariul prezentat la Serviciul Fiscal, iar în regiuni – până la 15%. Declarația a fost făcută de Ina Darii, șefa Serviciului de deservire a programelor de stat din cadrul Ministerului Finanțelor, în cadrul emisiunii „Tema zilei” de la postul de televiziune Canal 2, transmite IPN.
„În cadrul programului Prima Casă 4 ne propunem să oferim un suport pentru cheltuielile aferente creditului ipotecar pentru persoanele care sunt salarizate în sectorul privat. Condițiile generale sunt echivalente cu condițiile pentru Prima Casă 2 doar că aici apare condiția care spune că mărimea compensației este de până la 50% și ea depinde de salariul calculat pe care îl reflectă angajatorul în dările de seamă prezentate la Serviciul Fiscal”, menționează funcționara.
Ina Darii spune că inițial suma locuinței nu trebuie să depășească 600 de mii de lei, dar pe viitor, dacă vor fi identificate resurse financiare suplimentare, acest prag ar putea să se schimbe.
Ca și în celelalte etape, contribuția cetățeanului la procurarea locuinței este de 10% din sumă. „Creditul maxim este de 540 de mii de lei care poate fi accesat de către solicitant”, a afirmat Ina Darii. Potrivit ei, în cadrul programului este achitată de către stat suma de până la 50% din credit. Această compensație este transferată direct pe contul aferent creditului ipotecar. Inițial, pentru persoanele angajate în municipiul Chișinău suma compensației nu va depăși 10% din salariul lunar, iar pentru cei din regiuni – 15%.
Agentul imobiliar Nicolae Zalizco consideră că acest program se va bucura de popularitate pentru că este o susținere importantă pentru tinerii specialiști din domeniul privat. Antreprenorul spune că de această sumă, 600 de mii de lei, oamenii pot cumpăra un apartament cu o cameră sau cu două. „Este foarte bine că sunt susținute îndeosebi familiile tinere pentru că deseori costurile îi sperie foarte mulți pe tineri. Reieșind din practica anterioară, din experiența legată de celelalte trei etape, și de etapa aceasta vor beneficia foarte mulți oameni”, consideră Nicolae Zalizco.
Antreprenorul spune că din totalul de locuințe cumpărate în Republica Moldova prin creditare, circa 25% sunt obținute prin programul „Prima Casă”. „Este destul de bine pentru că oamenii își pot permite mult mai multe”, spune Nicolae Zalizco.
Programul guvernamental „Prima Casă” a fost lansat la inițiativa prim-ministrului Pavel Filip, la 26 martie 2018. Până la finele lunii precedente 2282 de tineri și familii tinere și-au procurat propria locuință cu ajutorul Programului guvernamental „Prima Casă”.