Prim-ministrul interimar va putea propune numirea şi eliberarea din funcţie a miniştrilor

Prim-ministrul interimar va putea înainta preşedintelui ţării propuneri privind numirea şi eliberarea din funcţie a miniştrilor şi conducătorilor organelor instituţiilor din subordinea Guvernului. Un proiect de lege în acest sens a fost votat de către Parlament, la propunerea PLDM, în două lecturi, cu majoritate de voturi, transmite IPN.

Prim-ministrul interimar nu va putea în continuare adopta hotărâri privind demisia Guvernului şi nu va putea forma şi propune componenţa Guvernului. Celelalte atribuţii vor fi similare cu cele ale unui premier susţinut de Parlament.

Deputaţii au votat şi introducerea unui nou articol în Legea cu privire la Guvern, tot la propunerea PLDM. Guvernul în exerciţiu va transpune în viaţă legile, indiferent de domeniul reglementat de acestea; va realiza programele de dezvoltare economică şi socială a ţării; va asigura securitatea statului şi a cetăţenilor ei, îndeplinind funcţii de administrare a treburilor publice. De asemenea, Guvernul în exerciţiu va putea aviza iniţiative legislative, va putea elabora şi remite spre adoptare Parlamentului proiectul legii bugetului de stat; va putea semna acorduri internaţionale, atunci când semnarea lor este necesară pentru executarea legilor adoptate de Parlamentul Republicii Moldova etc.

În perioada demisiei Guvernul va fi limitat numai în dreptul de asigurare a realizării politicii externe şi de iniţiativă legislativă în domeniile care implică elaborarea şi aprobarea unor noi programe de activitate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.