Prevederi privind condițiile de acordare a pensiei de dizabilitate, neconstituționale

Dacă dizabilitatea severă a fost provocată de o afecțiune generală, persoana va primi pensie în baza stagiului lucrat. Până acum, legea condiționa acordarea acesteia printr-un stagiu minim de cotizare, chiar dacă dizabilitatea severă a persoanei făcea prestarea muncii imposibilă. Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre cu privire la excepția de neconstituționalitate a unor prevederi ale Legii privind sistemul public de pensii, transmite IPN.

La originea cauzei se află o excepție de neconstituționalitate ridicată de către avocatul Alexandru Cebănaș, într-un dosar, aflat pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile tabelului nr. 1 din alineatul (1) al articolului 20 din Legea privind sistemul public de pensii sunt neconstituționale, pentru că încalcă dreptul la un trai decent și dreptul la protecție socială.

Curtea Constituțională consideră că în privința pensiei în caz de dizabilitate severă provocată de o afecțiune generală, rațiunile care stau la baza reglementării unei vârste standard de pensionare sau a unui stagiu minim de cotizare nu mai subzistă. Pierderea totală a capacității de muncă din cauza unei afecțiuni generale reprezintă un eveniment aleatoriu care nu poate fi controlat de către persoana în discuție, astfel încât stabilirea unei vârste și a unui stagiu minim de cotizare în baza cărora poate fi acordată pensia de dizabilitate nu este justificată.

În opinia Curții, condițiile pe care legislatorul trebuie să le impună în acest caz ar trebui să vizeze strict stagiul de cotizare deja realizat, astfel încât, indiferent de vârsta asiguratului, acesta să poată beneficia de o pensie de dizabilitate potrivit contribuției realizate. De regulă, sistemul de asigurări sociale este obligatoriu pentru toate persoanele încadrate în câmpul muncii, ele având obligația de a contribui la sistemul de asigurări sociale. Mai mult, ele nu pot solicita restituirea sumelor achitate atunci când, din varii motive, nu au parte de beneficiile de protecție socială.

În acest caz, persoana asigurată ajunge în situația în care și-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă, deci nu mai poate fi încadrată în muncă, și nu beneficiază de pe urma contribuțiilor pe care le-a realizat. Curtea a menționat că soluția legislativă contestată nu poate fi justificată prin faptul că persoanele cu dizabilități beneficiază oricum de alocații sociale. Pensia de dizabilitate are natura juridică a unei prestații de asigurări sociale, pe când ajutorul menționat are un caracter social, care își găsește o altă justificare constituțională. Prin urmare, bazele acordării acestora sunt diferite.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.