Curtea Constituțională constată tratament juridic disproporționat în cazul aplicării sancțiunilor pentru o persoană care conduce în stare de ebrietate o bicicletă sau un motocultor și o persoană care conduce un automobil sau un autocamion. Potrivit actualelor prevederi ale Codului Contravențional, în primul caz contravenientul poate fi sancționat inclusiv cu arest, în timp ce în cel de al doilea caz se aplică doar amendă, transmite IPN.
Hotărârea a fost emisă marți, 8 mai. Curtea Constituțională a reținut că ambele categorii de conducători trebuie să respecte în egală măsură Regulamentul circulației rutiere, să nu conducă în stare de ebrietate și să nu pună în pericol alți participanți la trafic. Curtea a considerat că este în afara oricărui argument juridic rațional și rezonabil ca o persoană care conduce în stare de ebrietate un vehicul pentru care nu este prevăzută obligația de a deține permis să fie sancționată mai dur decât o persoană care conduce un vehicul pentru care este prevăzută obligația de a deține permis.
Curtea a declarat neconstituțional textul „amendă de la 400 la 500 de unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de la 20 la 40 de ore sau cu arest contravențional pe un termen de 15 zile” din Codul Contravențional. Până la adoptarea modificărilor legislative, persoana care conduce în stare de ebrietate o bicicletă sau un motocultor va fi sancționată ca și persoana care conduce un automobil sau autocamion, adică cu amendă de la 350 la 500 de unități convenționale.
Hotărârea Curții este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac. Aceasta intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.