Preţuri mai bune pentru struguri şi cereale

Preţul de achiziţie al strugurilor de la gospodăriile ţărăneşti şi de fermieri oscilează între 2,60 – 3 lei pentru soiurile tehnice albe şi 5 lei pentru soiurile roşii, transmite Info-Prim Neo cu referire la datele ministerului de ramură. Potrivit ministrului agriculturii şi industriei alimentare, Valeriu Cosarciuc, recolta de struguri din anul acesta este mai mică decât în anul trecu cu circa 100 de mii de tone, însă ţăranii obţin un preţ mai bun pentru ea de la întreprinderile de prelucrare. „Având în vedere faptul că au fost scoase şi barierele la exportul de struguri, concurenţa pe piaţă este mai mare şi multe întreprinderi pentru realizarea planurilor de producţie au contractat credite de la bănci ca să le plătească producătorilor de struguri”, a menţionat Valeriu Cosarciuc la o conferinţă de presă. Şi datoriile acumulate în anii precedenţi de întreprinderile vinicole faţă de producătorii de struguri s-au redus de la 200 la 60 de milioane de lei. Potrivit ministrului agriculturii, perspective bune pentru a vinde recolta au şi producătorii de cereale, porumb şi floarea soarelui. Volumele recoltate sunt mai mari decât în 2009. „Mai mai mare pare a fi şi recolta de sfeclă de zahăr. Pentru anul acesta se prognozează o producţie de zahăr de peste 120 de mii de tone, necesarul pentru consumul intern fiind de 60-65 mii tone. Astfel că se lucrează pentru identificarea pieţelor pentru comercializarea cantităţilor rămase după acoperirea cotei la export oferite de UE în cadrul preferinţelor comerciale autonome”, a menţionat Valeriu Cosarciuc. În ansamblu, producţia agricolă în 2010 s-a majorat cu 11,4 la sută faţă de perioada respectivă a anului trecut, producţia întreprinderilor din industria alimentară – cu 15,5% , producţia de origine animală – cu 12,8%. Exporturile în sectorul agricol au sporit în primul semestru al anului curent cu peste 45 la sută. Agriculturii şi industriei alimentare îi revine în primele şase luni ale anului curent 22% în formarea PIB.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.