Analiză IPN: Orientarea pro-europeană a Republicii Moldova poate deveni ireversibilă mai lesne şi mai repede, dacă se va găsi cineva să cheltuiască, suplimentar, pentru aceasta 63 de milioane de dolari americani anual, timp de 4-5 ani. Pentru anul curent este suficient mai puţin de jumătate din această sumă. Găsirea acestor bani este o sarcină relativ uşoară, dacă ţinem cont de asistenţa semnificativă pe care a oferit-o până acum Republicii Moldova, pe de o parte, Uniunea Europeană şi SUA,dar şi Japonia, Elveţia, China şi alţi donatori, iar, pe de alta, Federaţia Rusă regiunii transnistrene a ţării, controlată de regimul separatist. 
---

Săptămâna trecută, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care stabileşte dreptul Republicii Moldova de a solicita aderarea la Uniunea Europeană şi aceasta este o stare absolut nouă a relaţiilor moldo-comunitare. Dreptul este oferit, desigur, „cu condiţia aderării la principiile democraţiei, respectării libertăţilor fundamentale, a drepturilor omului şi drepturilor minorităţilor şi garantarea statului de drept”, ceea ce este foarte complicat de realizat, dar nu imposibil, cel puţin într-o perioadă mai îndelungată de timp. Însă de la solicitare şi până la aderare se cer întrunite şi alte condiţii, poate chiar mai importante decât cele foarte importante, indicate de forul legislativ european.

În linii mari, aceasta înseamnă că, în interior, trebuie să existe o forţă politică capabilă să formuleze solicitarea din numele poporului, iar poporul însuşi trebuie să susţină, peste o anumită perioadă, aderarea printr-un referendum naţional. Iar aceasta înseamnă că forţele politice pro-europene, actualele şi/sau altele, trebuie să guverneze ţara şi după alegerile parlamentare din noiembrie 2014, şi, poate, încă un ciclu politic după expirarea acelui mandat. De aici - importanţa enormă a rezultatelor alegerilor din toamnă, care, de acea, vor avea o semnificaţie preponderent geopolitică. Este un scop şi mai de greu de realizat decât cel indicat de UE, în special pentru că este vorba despre o perioadă foarte scurtă. Foarte greu de realizat, dar nu imposibil.

Paradoxuri moldoveneşti

Dacă alegerile parlamentare ar avea loc, cum spun sociologii, duminica viitoare, ar trebui să ţinem cont de sondajele de opinie din ultimii ani care continuă să fixeze un echilibru relativ în opţiunile pro-europene şi pro-euroasiatice ale locuitorilor Republicii Moldova. Este un tablou, în mare parte, paradoxal, dacă ţinem cont de volumul semnificativ de atenţie „constructivă” pe care o acordă Moldovei Occidentul, sub formă de granturi, strategii de dezvoltare şi proiecte de dezvoltare deja realizate în multe localităţi din ţară etc, pe de o parte, şi atenţia mare, dar „mai puţin constructivă”, sub formă de embargouri şi suport masiv regimului separatist de la Tiraspol, acordată de Federaţia Rusă. În asemenea situaţie, este important să înţelegem care sunt sursele euroscepticismului locuitorilor Moldovei şi ce se cere de făcut pentru a le diminua impactul, iarăşi, nu tocmai firesc, pentru cursul de dezvoltare al ţării.  

Surse de euroscepticism cu durată

Se poate admite, cu suficientă doză de siguranţă, că, pentru marea majoritate a purtătorilor săi, euroscepticismul se bazează pe frica de nou, pe nostalgii şi fobii mai vechi, sovietice şi post-sovietice, inclusiv frica de unirea cu România, pe incapacitatea autorităţilor de a face viaţa mai bună şi mai sigură în termeni rezonabili, pe elementul etnic şi lingvistic, dar şi pe iluzia unui preţ mic pentru gazele naturale ruseşti, ca întruchipare a unor costuri suportabile ale vieţii, astăzi deloc uşoare pentru acea majoritate. Nu contează prea mult, dacă aceste percepţii sunt alimentate de fapte şi fenomene reale sau/şi de manipulări şi dezinformări la care se dedau anumiţi actori politici, din interiorul şi exteriorul ţării, contează însăşi existenţa de facto a acestor percepţii ca surse de euroscepticism. La rândul lor, percepţiile respective influenţează cultura politică a societăţii care stă la baza acţiunilor ei politice, inclusiv electorale, inclusiv în context geopolitic.

Pentru ca cele mai multe din sursele de euroscepticism să-şi întrerupă acţiunea, se cere o perioadă mai îndelungată, mai multe eforturi şi resurse. În acelaşi timp, pentru altele, mai puţine la număr, dar foarte importante ca putere de manifestare, se cere nu chiar atât de mult, dacă ţinem cont de miza enormă internă care se ţinteşte, dar şi de mişcările tectonice geopolitice, legate de criza ucraineană, în particular.

Leac pentru frica de nou

Astfel, frica de nou şi schimbare, nostalgiile şi fobiile generate de experienţa directă sau transmise deja în a doua generaţie, consolidate de obişnuinţa orientării exclusive spre Est, pot şi vor fi depăşite în timp, odată cu derularea firească a lucrurilor în cadrul proceselor de modernizare şi deschidere a societăţii moldoveneşti. În particular, libera circulaţie în Europa este în măsură să influenţeze diminuarea fricilor, nostalgiilor şi fobiilor. Dar se va cere, eventual, nu doar o singură călătorie sau nu doar un singur schimb de oaspeţi din ţările europene la moldoveni acasă şi vizite de răspuns ale acestora, pentru ca să ne convingem cu toţii de avantajele modelului occidental de viaţă. De asemenea, se vor mai cere ceva ani pentru ca Republica Moldova să ducă la capăt, din propria iniţiativă şi/sau forţată de condiţiile puse de UE, după principiul „mai mult pentru mai mult”, reformele în domeniile justiţiei, combaterii corupţiei, creşterii economice, majorării locurilor de muncă, educaţiei, sănătăţii, asistenţei sociale etc., toate împreună însemnând, în final, nu altceva decât un nivel de viaţă comparabil cu cel jinduit de noi al europenilor.

Modele UE de convieţuire interetnică

Tot de timp, dar şi de deschidere către toată lumea, nu doar spre Răsărit, va fi nevoie pentru ca mai mulţi reprezentanţii ai minorităţilor naţionale care locuiesc în Republica Moldova să depăşească „sindromul estic”, aşa cum se presupune că l-au depăşit minorităţile din Ţările Baltice, şi ele foste republici sovietice, acum membre ale UE cu salarii, pensii şi mod de viaţă comparabil cu cel european. Cel puţin, până acum, nu au fost atestate tendinţe de plecare masivă a minorităţilor de acolo în ţările de origine şi, mai nou, nici apeluri de protejare către ţările de origine nu au fost înregistrate. Libera circulaţie în Romania vecină, de exemplu, va diminua incontestabil influenţa fricii înnăscute sau achiziţionate, de „unire”, inclusiv pentru că nivelul de viaţă deja este mult mai mare decât în Republica Moldova şi a devenit atare în doar câţiva ani după aderarea la UE. Din România până în Ungaria nu este chiar atât de departe de circulat, dacă ai acest drept liber şi gratuit, ca să-ţi dai seama că relaţiile dintre cele două ţări sunt acum mai bune ca oricând în istorie şi că anume aflarea lor în comun în UE condiţionează această îmbunătăţire permanentă.

De aici şi până la concluzia firească privind necesitatea preluării modelului UE de organizare şi gestionare a relaţiilor interetnice din Republica Moldova, de asemenea, nu este foarte departe. Dar şi pentru aceasta se cere timp, se cere continuarea şi dezvoltarea condiţiilor fireşti pentru desfăşurarea proceselor fireşti, legate de viaţa materială şi mentalitatea omului. De fapt, aceste condiţii sunt perfect identice cu cele pe care UE le sugerează pentru realizarea dreptului la aderare: aderarea la „principiile democraţiei, respectării libertăţilor fundamentale, a drepturilor omului şi drepturilor minorităţilor şi garantarea statului de drept”.

Gazele ieftine şi pensiile mari între vis şi corupţie

De mentalitate, dar, în special, de viaţa materială ţine altă sursă de euroscepticism a unor cetăţeni ai Republicii Moldova – visul de acces la gaze naturale ieftine „ca braga”, din Răsărit. Nu contează că acest vis nu a fost realizat încă niciodată, că, în condiţii economice şi politice normale, nu poate fi realizat, în principiu. Contează că el a fost şi continue să fie alimentat în toţi aceşti ani atât de sărăcia care îi marchează pe mulţi dintre eurosceptici, cât şi de către anumite forţe politice interesate, după principiul: dacă veţi fi „cuminţi”, adică veţi vota sau veţi ţine cu cine trebuie, veţi avea, poate, gaze ieftine. Sau ca în banc: dacă veţi învăţa să înotaţi, vă vom turna şi apă în piscină…

Menţiunea privind imposibilitatea gazelor cu mult mai ieftine decât preţul reglementat de piaţa internaţională a fost necesară, pentru că livrarea de către Federaţia Rusă a gazelor naturale gratis regiunii transnistrene, timp de mulţi ani, se efectuează departe de „condiţiile economice şi politice normale”. În realitate, aceasta înseamnă susţinerea directă a regimului separatist de la Tiraspol cu prejudicierea enormă a integrităţii teritoriale şi suveranităţii politice a Republicii Moldova. Pentru cei mai puţin iniţiaţi: regimul de la Tiraspol vinde populaţiei gazele ruseşti obţinute gratis, însă la un preţ mult mai mic decât pe malul drept al Nistrului, iar banii colectaţi intră în bugetul „de stat” al formaţiunii nerecunoscute.

În contextul temei abordate, acest comportament al unuia dintre garanţii reglementării conflictului transnistrean mai are şi sensul distructiv de corupere politică şi morală a populaţiei din dreapta Nistrului, căreia îi sunt alimentate aşteptările false de gaze ieftine „cu condiţia să nu tragă cu ochiul în ograda vecinului european”. Cazul gazelor ieftine pentru Ucraina este unul deja consumat în acest sens. În cazul Republicii Moldova, asemenea acte de corupere au impact real şi este suficient să amintim aici tentativele foarte recente de atragere a localităţii Doroţcaia, aflată în Zona de securitate, din jurisdicţia Republicii Moldova în cea a administraţiei secesioniste. Refrenul devine unul tot mai cunoscut: „în Transnistria şi gazul este mai ieftin, şi plata pentru serviciile comunale mai mică, şi pensia mai mare”.  Apropo, plata pentru serviciile de întreţinere este mai mică tot datorită preţului mai mic la gaze, iar pensia transnistreană iese ceva mai mare tot datorită dotaţiilor directe pe care le face Federaţia Rusă.

Mai târziu poate fi prea târziu

Astfel, caracterul complex şi personalizat, sărăcia, manipularea politică şi separatismul au făcut din „gazele ieftine” cea mai puternică sursă de euroscepticism, respectiv, de „optimism euroasiatic”, care poate „împuşca” la alegerile din toamnă în una din cele două ţinte – europeană sau euro-asiatică. Din fericire, cea mai puternică armă are şi cea mai uşoară şi rapidă soluţie, dacă se va conştientiza la timp gravitatea acesteia. Soluţia este ca Guvernul să identifice surse financiare pentru a acoperi cel puţin jumătate din cheltuielile populaţiei pentru gaze chiar începând cu anul acesta. Astfel, ca aceasta să devină un argument real şi practic în alegerile din toamnă. Mai târziu poate fi prea târziu.

Nişte calcule simple arată că pentru aceste scopuri ar fi suficiente 63-65 milioane de dolari americani, anual, timp de 4-5 ani, iar pentru anul curent jumătate din această sumă. Anume aceste cifre apar dacă luăm în considerare că anul trecut, de exemplu, Republica Moldova a plătit ceva mai puţin de 6 miliarde de lei moldoveneşti pentru consumul total de gaze, iar consumatorii casnici au acoperit până la 30 la sută din această sumă. Consumatorii casnici din Republica Moldova ar aprecia foarte mult, dacă cineva le-ar ajuta să ridice jumătate din povara lunară  a facturilor pentru gaze, iar aceasta constituie, spuneam, în jur de 63 de milioane de dolari, anual. Timp de 4-5 s-ar aduna în jur de 300 de milioane de dolari şi nu este o sumă mare, dacă ţinem cont că ea ar constitui, într-un fel, preţul final al aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Contează primele 30 de milioane

Din suma aceasta totală, cel mai mult ar conta preţul de 30 şi ceva de milioane de dolari pentru ieftinirea gazelor în anul curent, electoral, pentru că aceste mijloace ar asigura prima condiţie de aderare la UE – existenţa unei guvernări pro-europene şi după noiembrie 2014, care, ulterior, ar avea legitimitatea să solicite acea aderare. În total, este nevoie de 4-5- ani de astfel de susţinere financiară a populaţiei, pentru că anume în această perioadă urmează să fie finalizate reformele enunţate mai sus care, la rândul lor, pe de o parte, vor însemna îndeplinirea condiţiilor de aderare, pe de altă parte, vor asigura creşterea salariilor, pensiilor, burselor şi altor tipuri de venituri, astfel încât ele să poată acoperi costurile reale ale gazelor naturale, dar şi ale altor genuri de plăţi. Nimeni în ţările cu venituri decente ale populaţiei nu cere micşorarea plăţilor la serviciile comunale, preţul cărora se stabileşte prin mecanisme economice, pentru că sistemul politic şi economic de la ei asigură aceste venituri decente care acoperă cheltuielile pentru întreţinere. Peste câţiva ani, şi sistemul politic şi economic moldovenesc ar putea oferi vaccine contra coruperii politice în masă.

O picătură în marea de asistenţă occidentală

Normal că Guvernul nu are acum aceşti bani şi trebuie să obţină sprijin financiar din afară, de dorit sub formă de asistenţă. Logica lucrurilor arată că, pentru scopurile propuse, poate apela la UE, la SUA, la alţi donatori care sprijină orientarea europeană a Republicii Moldova şi nu poate apela doar la Federaţia Rusă. La Rusia pot apela, şi mai mult ca sigur că vor apela, alte forţe politice, dacă nu au apelat deja, care urmăresc orientarea Republicii Moldova în direcţia opusă.
60 de milioane de dolari suplimentar pe an pentru UE nu este o sumă mare, dacă ţinem cont că, în perioada 2007-2013, a oferit Moldovei, din toate sursele de finanţare, asistenţă în sumă de 632 mln de euro, în medie câte 90 mln, iar structurile BERD şi BEI, care sunt structuri ale UE, încă 1 mldr de euro sub formă de împrumuturi în condiţii foarte avantajoase. Şi SUA a oferit, în ultimii 22 de ani, peste un miliard de dolari Moldovei sub formă de asistenţă, în medie câte 45 de milioane. De exemplu, zilele trecute, şi Elveţia a anunţat că va oferi Moldovei 46 milioane de euro. Pe de altă parte, Rusia a oferit regiunii transnistrene până acum gaze naturale în sumă de 5,3 miliarde de dolari, de asemenea, anul trecut Rusia a oferit 60 milioane USD pentru proiecte infrastructurale de promovare a integrării eurasiatice în regiune, iar la aceasta se adaugă 30 milioane USD pentru pensii şi servicii sociale, pe care Rusia le oferă anual.

„…esli net drugogo loma”

Desigur că este o contradicţie de sistem în această propunere de ieftinire a gazelor pentru consumatorii casnici din Republica Moldova. Pe de o parte, condamnăm coruperea populaţiei prin aceste instrumente neeconomice, iar pe altă parte, pledăm pentru aplicarea lor. Pe de o parte, pledăm pentru „instrumentele de prins peşte”, pentru care optează Biblia şi ne învaţă UE cum să le însuşim, pe de altă parte, alegem pentru populaţia Moldovei „peştele”, care a făcut populaţia din regiunea transnistreană dependentă de injectările narcotice, fără şanse de a ajunge cândva să-şi poată prinde propriul „peşte”. Însă, de la un timp, „peştele”, s-a transformat în armă reală, foarte puternică şi foarte eficientă, aplicată de una din părţi în confruntarea celor două lumi, estică şi vestică. Şi logica lucrurilor arată că toate părţile trebuie să stăpânească şi să aplice toate felurile de arme, dacă nu vor să rişte cauzele mari puse în joc. În limba rusă există o vorbă care este pe înţelesul tuturor în acest sens: „protiv loma net priyoma, esli net drugogo loma” (după sens - împotriva răngii de oţel se poate sta doar cu o rangă de oţel).

„Ţara mea ar putea dispare de pe harta lumii”

Criza ucraineană a demonstrat cu lux de amănunte slăbiciunea poziţiei „intelectuale” a UE în confruntarea cu „lomul”, pentru că acum oricum îşi pune problema cum ar putea ajuta Ucraină să achite datoriile pentru gaze faţă de Federaţia Rusă în sumă de 2 miliarde de euro. Şi SUA s-au văzut nevoite să ofere un miliard de dolari, de asemenea, pentru a contracara efectele aplicării „lomului” în politică. 60 şi ceva de milioane de dolari pentru moldoveni, pentru anticiparea „lomului”, zău că este un preţ pe care lumea occidentală ar fi interesată să-l plătească în avans, în mare parte pentru propria comoditate. Poate că şi aceasta a avut în vedere preşedintele parlamentului unei ţări din Parteneriatul Estic care, la începutul acestei luni, s-a adresat Conferinţei preşedinţilor parlamentelor ţărilor membre UE cam în felul următor: „dacă europenii nu se trezesc acum, ţara mea ar putea dispare de pe harta lumii.”

Valeriu Vasilică, IPN