Analiză IPN: Orientarea pro-europeană a Republicii Moldova poate deveni ireversibilă mai lesne şi mai repede, dacă se va găsi cineva să cheltuiască, suplimentar, pentru aceasta 63 de milioane de dolari americani anual, timp de 4-5 ani. Pentru anul curent este suficient mai puţin de jumătate din această sumă. Găsirea acestor bani este o sarcină relativ uşoară, dacă ţinem cont de asistenţa semnificativă pe care a oferit-o până acum Republicii Moldova, pe de o parte, Uniunea Europeană şi SUA,dar şi Japonia, Elveţia, China şi alţi donatori, iar, pe de alta, Federaţia Rusă regiunii transnistrene a ţării, controlată de regimul separatist.
---
Săptămâna trecută, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care stabileşte dreptul Republicii Moldova de a solicita aderarea la Uniunea Europeană şi aceasta este o stare absolut nouă a relaţiilor moldo-comunitare. Dreptul este oferit, desigur, „cu condiţia aderării la principiile democraţiei, respectării libertăţilor fundamentale, a drepturilor omului şi drepturilor minorităţilor şi garantarea statului de drept”, ceea ce este foarte complicat de realizat, dar nu imposibil, cel puţin într-o perioadă mai îndelungată de timp. Însă de la solicitare şi până la aderare se cer întrunite şi alte condiţii, poate chiar mai importante decât cele foarte importante, indicate de forul legislativ european.
În linii mari, aceasta înseamnă că, în interior, trebuie să existe o forţă politică capabilă să formuleze solicitarea din numele poporului, iar poporul însuşi trebuie să susţină, peste o anumită perioadă, aderarea printr-un referendum naţional. Iar aceasta înseamnă că forţele politice pro-europene, actualele şi/sau altele, trebuie să guverneze ţara şi după alegerile parlamentare din noiembrie 2014, şi, poate, încă un ciclu politic după expirarea acelui mandat. De aici - importanţa enormă a rezultatelor alegerilor din toamnă, care, de acea, vor avea o semnificaţie preponderent geopolitică. Este un scop şi mai de greu de realizat decât cel indicat de UE, în special pentru că este vorba despre o perioadă foarte scurtă. Foarte greu de realizat, dar nu imposibil.
Paradoxuri moldoveneşti
Dacă alegerile parlamentare ar avea loc, cum spun sociologii, duminica viitoare, ar trebui să ţinem cont de sondajele de opinie din ultimii ani care continuă să fixeze un echilibru relativ în opţiunile pro-europene şi pro-euroasiatice ale locuitorilor Republicii Moldova. Este un tablou, în mare parte, paradoxal, dacă ţinem cont de volumul semnificativ de atenţie „constructivă” pe care o acordă Moldovei Occidentul, sub formă de granturi, strategii de dezvoltare şi proiecte de dezvoltare deja realizate în multe localităţi din ţară etc, pe de o parte, şi atenţia mare, dar „mai puţin constructivă”, sub formă de embargouri şi suport masiv regimului separatist de la Tiraspol, acordată de Federaţia Rusă. În asemenea situaţie, este important să înţelegem care sunt sursele euroscepticismului locuitorilor Moldovei şi ce se cere de făcut pentru a le diminua impactul, iarăşi, nu tocmai firesc, pentru cursul de dezvoltare al ţării.
Surse de euroscepticism cu durată
Se poate admite, cu suficientă doză de siguranţă, că, pentru marea majoritate a purtătorilor săi, euroscepticismul se bazează pe frica de nou, pe nostalgii şi fobii mai vechi, sovietice şi post-sovietice, inclusiv frica de unirea cu România, pe incapacitatea autorităţilor de a face viaţa mai bună şi mai sigură în termeni rezonabili, pe elementul etnic şi lingvistic, dar şi pe iluzia unui preţ mic pentru gazele naturale ruseşti, ca întruchipare a unor costuri suportabile ale vieţii, astăzi deloc uşoare pentru acea majoritate. Nu contează prea mult, dacă aceste percepţii sunt alimentate de fapte şi fenomene reale sau/şi de manipulări şi dezinformări la care se dedau anumiţi actori politici, din interiorul şi exteriorul ţării, contează însăşi existenţa de facto a acestor percepţii ca surse de euroscepticism. La rândul lor, percepţiile respective influenţează cultura politică a societăţii care stă la baza acţiunilor ei politice, inclusiv electorale, inclusiv în context geopolitic.
Pentru ca cele mai multe din sursele de euroscepticism să-şi întrerupă acţiunea, se cere o perioadă mai îndelungată, mai multe eforturi şi resurse. În acelaşi timp, pentru altele, mai puţine la număr, dar foarte importante ca putere de manifestare, se cere nu chiar atât de mult, dacă ţinem cont de miza enormă internă care se ţinteşte, dar şi de mişcările tectonice geopolitice, legate de criza ucraineană, în particular.
Leac pentru frica de nou
Astfel, frica de nou şi schimbare, nostalgiile şi fobiile generate de experienţa directă sau transmise deja în a doua generaţie, consolidate de obişnuinţa orientării exclusive spre Est, pot şi vor fi depăşite în timp, odată cu derularea firească a lucrurilor în cadrul proceselor de modernizare şi deschidere a societăţii moldoveneşti. În particular, libera circulaţie în Europa este în măsură să influenţeze diminuarea fricilor, nostalgiilor şi fobiilor. Dar se va cere, eventual, nu doar o singură călătorie sau nu doar un singur schimb de oaspeţi din ţările europene la moldoveni acasă şi vizite de răspuns ale acestora, pentru ca să ne convingem cu toţii de avantajele modelului occidental de viaţă. De asemenea, se vor mai cere ceva ani pentru ca Republica Moldova să ducă la capăt, din propria iniţiativă şi/sau forţată de condiţiile puse de UE, după principiul „mai mult pentru mai mult”, reformele în domeniile justiţiei, combaterii corupţiei, creşterii economice, majorării locurilor de muncă, educaţiei, sănătăţii, asistenţei sociale etc., toate împreună însemnând, în final, nu altceva decât un nivel de viaţă comparabil cu cel jinduit de noi al europenilor.
Modele UE de convieţuire interetnică
Tot de timp, dar şi de deschidere către toată lumea, nu doar spre Răsărit, va fi nevoie pentru ca mai mulţi reprezentanţii ai minorităţilor naţionale care locuiesc în Republica Moldova să depăşească „sindromul estic”, aşa cum se presupune că l-au depăşit minorităţile din Ţările Baltice, şi ele foste republici sovietice, acum membre ale UE cu salarii, pensii şi mod de viaţă comparabil cu cel european. Cel puţin, până acum, nu au fost atestate tendinţe de plecare masivă a minorităţilor de acolo în ţările de origine şi, mai nou, nici apeluri de protejare către ţările de origine nu au fost înregistrate. Libera circulaţie în Romania vecină, de exemplu, va diminua incontestabil influenţa fricii înnăscute sau achiziţionate, de „unire”, inclusiv pentru că nivelul de viaţă deja este mult mai mare decât în Republica Moldova şi a devenit atare în doar câţiva ani după aderarea la UE. Din România până în Ungaria nu este chiar atât de departe de circulat, dacă ai acest drept liber şi gratuit, ca să-ţi dai seama că relaţiile dintre cele două ţări sunt acum mai bune ca oricând în istorie şi că anume aflarea lor în comun în UE condiţionează această îmbunătăţire permanentă.
De aici şi până la concluzia firească privind necesitatea preluării modelului UE de organizare şi gestionare a relaţiilor interetnice din Republica Moldova, de asemenea, nu este foarte departe. Dar şi pentru aceasta se cere timp, se cere continuarea şi dezvoltarea condiţiilor fireşti pentru desfăşurarea proceselor fireşti, legate de viaţa materială şi mentalitatea omului. De fapt, aceste condiţii sunt perfect identice cu cele pe care UE le sugerează pentru realizarea dreptului la aderare: aderarea la „principiile democraţiei, respectării libertăţilor fundamentale, a drepturilor omului şi drepturilor minorităţilor şi garantarea statului de drept”.
Gazele ieftine şi pensiile mari între vis şi corupţie
De mentalitate, dar, în special, de viaţa materială ţine altă sursă de euroscepticism a unor cetăţeni ai Republicii Moldova – visul de acces la gaze naturale ieftine „ca braga”, din Răsărit. Nu contează că acest vis nu a fost realizat încă niciodată, că, în condiţii economice şi politice normale, nu poate fi realizat, în principiu. Contează că el a fost şi continue să fie alimentat în toţi aceşti ani atât de sărăcia care îi marchează pe mulţi dintre eurosceptici, cât şi de către anumite forţe politice interesate, după principiul: dacă veţi fi „cuminţi”, adică veţi vota sau veţi ţine cu cine trebuie, veţi avea, poate, gaze ieftine. Sau ca în banc: dacă veţi învăţa să înotaţi, vă vom turna şi apă în piscină…
Menţiunea privind imposibilitatea gazelor cu mult mai ieftine decât preţul reglementat de piaţa internaţională a fost necesară, pentru că livrarea de către Federaţia Rusă a gazelor naturale gratis regiunii transnistrene, timp de mulţi ani, se efectuează departe de „condiţiile economice şi politice normale”. În realitate, aceasta înseamnă susţinerea directă a regimului separatist de la Tiraspol cu prejudicierea enormă a integrităţii teritoriale şi suveranităţii politice a Republicii Moldova. Pentru cei mai puţin iniţiaţi: regimul de la Tiraspol vinde populaţiei gazele ruseşti obţinute gratis, însă la un preţ mult mai mic decât pe malul drept al Nistrului, iar banii colectaţi intră în bugetul „de stat” al formaţiunii nerecunoscute.
În contextul temei abordate, acest comportament al unuia dintre garanţii reglementării conflictului transnistrean mai are şi sensul distructiv de corupere politică şi morală a populaţiei din dreapta Nistrului, căreia îi sunt alimentate aşteptările false de gaze ieftine „cu condiţia să nu tragă cu ochiul în ograda vecinului european”. Cazul gazelor ieftine pentru Ucraina este unul deja consumat în acest sens. În cazul Republicii Moldova, asemenea acte de corupere au impact real şi este suficient să amintim aici tentativele foarte recente de atragere a localităţii Doroţcaia, aflată în Zona de securitate, din jurisdicţia Republicii Moldova în cea a administraţiei secesioniste. Refrenul devine unul tot mai cunoscut: „în Transnistria şi gazul este mai ieftin, şi plata pentru serviciile comunale mai mică, şi pensia mai mare”. Apropo, plata pentru serviciile de întreţinere este mai mică tot datorită preţului mai mic la gaze, iar pensia transnistreană iese ceva mai mare tot datorită dotaţiilor directe pe care le face Federaţia Rusă.
Mai târziu poate fi prea târziu
Astfel, caracterul complex şi personalizat, sărăcia, manipularea politică şi separatismul au făcut din „gazele ieftine” cea mai puternică sursă de euroscepticism, respectiv, de „optimism euroasiatic”, care poate „împuşca” la alegerile din toamnă în una din cele două ţinte – europeană sau euro-asiatică. Din fericire, cea mai puternică armă are şi cea mai uşoară şi rapidă soluţie, dacă se va conştientiza la timp gravitatea acesteia. Soluţia este ca Guvernul să identifice surse financiare pentru a acoperi cel puţin jumătate din cheltuielile populaţiei pentru gaze chiar începând cu anul acesta. Astfel, ca aceasta să devină un argument real şi practic în alegerile din toamnă. Mai târziu poate fi prea târziu.
Nişte calcule simple arată că pentru aceste scopuri ar fi suficiente 63-65 milioane de dolari americani, anual, timp de 4-5 ani, iar pentru anul curent jumătate din această sumă. Anume aceste cifre apar dacă luăm în considerare că anul trecut, de exemplu, Republica Moldova a plătit ceva mai puţin de 6 miliarde de lei moldoveneşti pentru consumul total de gaze, iar consumatorii casnici au acoperit până la 30 la sută din această sumă. Consumatorii casnici din Republica Moldova ar aprecia foarte mult, dacă cineva le-ar ajuta să ridice jumătate din povara lunară a facturilor pentru gaze, iar aceasta constituie, spuneam, în jur de 63 de milioane de dolari, anual. Timp de 4-5 s-ar aduna în jur de 300 de milioane de dolari şi nu este o sumă mare, dacă ţinem cont că ea ar constitui, într-un fel, preţul final al aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Contează primele 30 de milioane
Din suma aceasta totală, cel mai mult ar conta preţul de 30 şi ceva de milioane de dolari pentru ieftinirea gazelor în anul curent, electoral, pentru că aceste mijloace ar asigura prima condiţie de aderare la UE – existenţa unei guvernări pro-europene şi după noiembrie 2014, care, ulterior, ar avea legitimitatea să solicite acea aderare. În total, este nevoie de 4-5- ani de astfel de susţinere financiară a populaţiei, pentru că anume în această perioadă urmează să fie finalizate reformele enunţate mai sus care, la rândul lor, pe de o parte, vor însemna îndeplinirea condiţiilor de aderare, pe de altă parte, vor asigura creşterea salariilor, pensiilor, burselor şi altor tipuri de venituri, astfel încât ele să poată acoperi costurile reale ale gazelor naturale, dar şi ale altor genuri de plăţi. Nimeni în ţările cu venituri decente ale populaţiei nu cere micşorarea plăţilor la serviciile comunale, preţul cărora se stabileşte prin mecanisme economice, pentru că sistemul politic şi economic de la ei asigură aceste venituri decente care acoperă cheltuielile pentru întreţinere. Peste câţiva ani, şi sistemul politic şi economic moldovenesc ar putea oferi vaccine contra coruperii politice în masă.
O picătură în marea de asistenţă occidentală
Normal că Guvernul nu are acum aceşti bani şi trebuie să obţină sprijin financiar din afară, de dorit sub formă de asistenţă. Logica lucrurilor arată că, pentru scopurile propuse, poate apela la UE, la SUA, la alţi donatori care sprijină orientarea europeană a Republicii Moldova şi nu poate apela doar la Federaţia Rusă. La Rusia pot apela, şi mai mult ca sigur că vor apela, alte forţe politice, dacă nu au apelat deja, care urmăresc orientarea Republicii Moldova în direcţia opusă.
60 de milioane de dolari suplimentar pe an pentru UE nu este o sumă mare, dacă ţinem cont că, în perioada 2007-2013, a oferit Moldovei, din toate sursele de finanţare, asistenţă în sumă de 632 mln de euro, în medie câte 90 mln, iar structurile BERD şi BEI, care sunt structuri ale UE, încă 1 mldr de euro sub formă de împrumuturi în condiţii foarte avantajoase. Şi SUA a oferit, în ultimii 22 de ani, peste un miliard de dolari Moldovei sub formă de asistenţă, în medie câte 45 de milioane. De exemplu, zilele trecute, şi Elveţia a anunţat că va oferi Moldovei 46 milioane de euro. Pe de altă parte, Rusia a oferit regiunii transnistrene până acum gaze naturale în sumă de 5,3 miliarde de dolari, de asemenea, anul trecut Rusia a oferit 60 milioane USD pentru proiecte infrastructurale de promovare a integrării eurasiatice în regiune, iar la aceasta se adaugă 30 milioane USD pentru pensii şi servicii sociale, pe care Rusia le oferă anual.
„…esli net drugogo loma”
Desigur că este o contradicţie de sistem în această propunere de ieftinire a gazelor pentru consumatorii casnici din Republica Moldova. Pe de o parte, condamnăm coruperea populaţiei prin aceste instrumente neeconomice, iar pe altă parte, pledăm pentru aplicarea lor. Pe de o parte, pledăm pentru „instrumentele de prins peşte”, pentru care optează Biblia şi ne învaţă UE cum să le însuşim, pe de altă parte, alegem pentru populaţia Moldovei „peştele”, care a făcut populaţia din regiunea transnistreană dependentă de injectările narcotice, fără şanse de a ajunge cândva să-şi poată prinde propriul „peşte”. Însă, de la un timp, „peştele”, s-a transformat în armă reală, foarte puternică şi foarte eficientă, aplicată de una din părţi în confruntarea celor două lumi, estică şi vestică. Şi logica lucrurilor arată că toate părţile trebuie să stăpânească şi să aplice toate felurile de arme, dacă nu vor să rişte cauzele mari puse în joc. În limba rusă există o vorbă care este pe înţelesul tuturor în acest sens: „protiv loma net priyoma, esli net drugogo loma” (după sens - împotriva răngii de oţel se poate sta doar cu o rangă de oţel).
„Ţara mea ar putea dispare de pe harta lumii”
Criza ucraineană a demonstrat cu lux de amănunte slăbiciunea poziţiei „intelectuale” a UE în confruntarea cu „lomul”, pentru că acum oricum îşi pune problema cum ar putea ajuta Ucraină să achite datoriile pentru gaze faţă de Federaţia Rusă în sumă de 2 miliarde de euro. Şi SUA s-au văzut nevoite să ofere un miliard de dolari, de asemenea, pentru a contracara efectele aplicării „lomului” în politică. 60 şi ceva de milioane de dolari pentru moldoveni, pentru anticiparea „lomului”, zău că este un preţ pe care lumea occidentală ar fi interesată să-l plătească în avans, în mare parte pentru propria comoditate. Poate că şi aceasta a avut în vedere preşedintele parlamentului unei ţări din Parteneriatul Estic care, la începutul acestei luni, s-a adresat Conferinţei preşedinţilor parlamentelor ţărilor membre UE cam în felul următor: „dacă europenii nu se trezesc acum, ţara mea ar putea dispare de pe harta lumii.”
Valeriu Vasilică, IPN
Valeriu Vasilică
Vezi și:
- De care parte a cortinei se va afla Moldova după noua împărțire a lumii? Analiză de Valeriu Vasilică
- Participarea transnistrenilor în alegeri: între beneficiu și pericol. Analiză de Valeriu Vasilică
- Cârdășia Moscovei și a Tiraspolului va continua „până la sfârșit”. Analiză de Valeriu Vasilică
- Valentin Constantinov: Pe dictatori îi interesează doar puterea personală. Interviu IPN
- Yoshihiro Katayama: Programele japoneze de asistență s-au extins în toate domeniile vieții societății moldovenești. Interviu IPN
- Beneficiile și riscurile reluării exporturilor de fructe în Rusia. Analiză de Valeriu Vasilică
- Opriți războiul!… și filmele despre război. Consemnări de Valeriu Vasilică
- Benedetto Della Vedova: Pornim de la relațiile excelente pentru a crea spații noi pentru apropiere
- După Rusia, și o parte din Moldova bate în SUA sau Patria se vinde doar ieftin! Analiză de Valeriu Vasilică
- Hârtia de turnesol a dosarului deputaților transfugi. Analiză de Valeriu Vasilică
- Asociația, venită de pe Lună, a Judecătorilor din Republica Moldova. Analiză de Valeriu Vasilică
- Virusul sau Cel de-al Doilea Om este ucigaș? Analiză de Valeriu Vasilică
- Valeria Biagiotti: Vă invit să deveniți agenţii schimbării, fiecare să înceapă de la sine
- Natalia Gavrilița: E crucial să construim țara cu o majoritate stabilă, integră și bine intenționată. Interviu IPN
- Ruth Huber: Noua Strategie de cooperare internațională a Elveției confirmă că Moldova rămâne o țară prioritară. Interviu IPN
- „Guvernarea”- Opoziția, scor 1:1. Prelungiri sau lovituri de departajare? Analiza IPN
- Mihai Murguleț: Reformarea justiției depinde de voința politică. Interviu IPN
- Desiree Jongsma: Examinăm și implicațiile mai larg COVID-19 pentru copii și femei. Interviu IPN
- Mihail Cotorobai: „Coronavirusul nu poate să anuleze drepturile omului”. Interviu IPN
- Peter Michalko: „Cuvântul-cheie în noile politici ale UE este „împreună”. Interviu IPN
- Premierului Ion Chicu îi cedează nervii?
- Fisura salvatoare a PDM. Analiză IPN
- Ion Chicu: Avem o societate care s-a dezamăgit în instituțiile și viitorul acestui stat
- Pavel Filip: Republica Moldova este totuși pe un drum de evoluție
- Maia Sandu: O viață mai bună înseamnă libertate și regim care respectă drepturile omului
- Andrei Năstase: PPPDA a militat și a insistat pe unitatea forțelor proeuropene
- Daniel Ioniță: Acolo unde sunt mai mulți români, există și o mică Românie... Interviu IPN
- Ion Manole: Vom insista ca dialogul politic să conțină garanții reale pentru respectarea drepturilor omului în Transnistria
- Valeria Biagiotti: Există lucruri care fac relațiile moldo-italiene mai speciale... Interviu IPN
- Inițiativa sau Moțiunea? Motivele și efectele lor. Analiză IPN
- PSRM-ACUM: Condamnați la colaborare și la distrugere... Analiză IPN
- Angela Ganninger: Și nu este adevărat că înainte lucrurile au stat mai bine... Interviu IPN
- Nicu Popescu: Cu partenerii de dezvoltare avem un „târg” decalat în timp. Interviu IPN
- Felicitări pentru „holding”. Întrebări pentru Maia Sandu. Analiza IPN
- Ce au spus si ce au vrut să spună deputații în ultima sesiune? Analiză IPN
- De ce a plecat Vlad Plahotniuc? Va reveni? Analiză IPN
- De cine se teme Ilan Șor? Analiză IPN
- Bartlomiej Zdaniuk: Ceea ce ne leagă vine din dorința comună de a fi liberi. Interviu IPN
- Coaliția de guvernare: comunicare deficitară, fumigene și opacitate. Analiză IPN
- Nu se va ajunge la anticipate, deși este una din soluții, sugerate de electorat. Analiză IPN
- Kalman Mizsei: Linia de demarcare între putere și opoziție se trage pe interpretarea calității democrației
- Zdeněk Krejčí : Oamenii din țările mici nu-și pot permite luxul să se certe între ei în chestiuni de bază. Interviu IPN
- O fază mai bună a relațiilor moldo-ruse: mit, realitate sau deja-vu? Analiză IPN
- Vadim Bacinschi: „Suntem o seminție bântuită de atâtea controverse, himere și erori...”. Interviu IPN
- Repoziționarea PDM – corectă, forțată și nesinceră. Analiză IPN
- Integrarea europeană și consensul în Constituție, analiză IPN
- Daniel Ioniță: Susținerea Republicii Moldova este un obiectiv împărtășit la nivelul întregii societăți românești. Interviu IPN
- Moldova, țară căreia nu i se întinde mâna? Analiză IPN
- Reforma nu are susținere, Revoluția se amână. Analiză IPN
- Apoi a venit pădurarul și i-a alungat pe toți sau De ce nu a mers? Analiză IPN
- Opoziția a mușcat nada. Cine a pus-o? Cine se va prinde? Analiză IPN
- Sabine Krause: Un manual ce-i ajută pe germani să înțeleagă mai bine Moldova, pe care o îndrăgește oricine vine aici. Interviu IPN
- Valeria Biagiotti: Moldovenii sunt bine integrați și apreciați de populația italiană. Interviu IPN
- Andrian Candu, recidivă simptomatică? Analiză IPN
- Bartlomiej Zdaniuk: Visul meu este să creăm o legătură puternică între oamenii de aici și din Polonia. Interviu IPN
- De la Unire a lipsit „producătorul”, dar a fost prezent „produsul” său. Notițe subiective
- Guvernarea se repetă și opoziția întârzie. Analiză IPN
- „Curățare de grajduri” și de speranțe la Chișinău. Analiză IPN
- Peter Michalko: În 2017 au apărut elemente noi în relația UE-RM. Interviu IPN
- Parlamentarele 2018, balaur cu trei capete condamnate să se înghită reciproc. Analiză IPN
- Ce au în comun șoferii, politicienii și butoanele pentru arme de distrugere în masă? Analiză IPN
- Pentru ce a putut merge Plahotniuc la Erdogan? Analiză IPN
- Sistemul mixt: Înger sau Demon pogorât peste Moldova? Analiză IPN
- Planurile B ale schimbării sistemului electoral. Analiză IPN
- Merab Antadze: Calea europeană de dezvoltare este cea mai corectă pentru Moldova și Georgia, interviu IPN
- Deficit de comunicare şi de consens în „uninominalul-mixt”. Analiză IPN
- Ce vor moldovenii şi ce le poate oferi puterea? Analiză IPN, episodul 2
- Ce vor moldovenii şi ce le poate oferi puterea? Analiză IPN
- Actele de vandalism: o ecuaţie cu toate datele necunoscute, analiză IPN. Reluare din 15 aprilie 2009
- Principala problema a iniţiativei uninominale este iniţiatorul. Analiză IPN
- Deteriorare previzibilă şi inevitabilă a relaţiilor moldo-ruse? Analiză IPN
- Sensul politic şi sensul uman al împăcării. Analiză IPN
- De ce a fost imposibilă o dezbatere publică necesară? Analiză IPN
- Alexandru Tănase: Există deosebiri esenţiale între hotărârile CCM şi atitudinile politice, interviu IPN
- „FACEM!” Interviu IPN cu Valeriu Turea, şeful BRD
- Independenţa 2015: Anul Declinului, primul şi ultimul
- Independenţa 2015: Anul Declinului, primul şi ultimul
- Secretarii generali ai… Republicii Moldova sau Dedublarea programată
- Ultima alianţă pro-europeană a Moldovei
- Coaliţia pro-europeană între interesele naţionale şi cele de partid
- Marian Lupu: PDM a devenit asociat în Partidul Socialist European. Vom folosi noul statut în interesul ţării
- Însemnele naţionale ale alegerilor locale
- De ce vin liderii europeni în Moldova?
- Raportul Kroll: întârziere fatală
- Securitatea informaţională: între stângăcie politică şi interes special
- Două în unu, cu impact european
- Edgars Rinkevics: Asocierea nu este ultima etapă în relaţiile UE-Moldova, interviu IPN
- Dosarul transnistrean: Al treilea deja-vu în circumstanţe mai bune ca înainte
- Agenţiile de presă din Moldova: între adaptare continuă şi dispariţie
- Şah pentru guvernarea pro-europeană: motive, pericole, soluţii
- Iurie Leancă – simbol şi prim-ministru?
- Semne după care alegerile pot fi cruciale sau distrugătoare-III
- Semne după care alegerile pot fi cruciale sau distrugătoare-II
- Semne după care alegerile pot fi cruciale sau distrugătoare - I
- Igor Dodon prezintă pericol mare pentru pacea şi stabilitatea din Moldova, Valentin Crîlov. Alegeri 2014
- Mihail Magdei: Cea mai gravă boală a clasei politice este „morbul dezbinării”. Alegeri 2014
- Interviu IPN x 2: Letonia vrea să ajute Moldova să deschidă porţile Europei
- De ce comportamentul electoral al Coaliţiei contează pentru destinul european al Moldovei?
- Linas Linkeavicius: „Însă noi cunoaştem cu toţii că şi libertatea are preţul său…”
- Marian Lupu: Cetăţenii vor schimbări în politică şi noi dăm oamenilor puterea să decidă
- Republica Moldova nu s-a constituit. Dar nu a falimentat. Ce şanse are? Analiză IPN
- Presa, internetul şi politica moldovenească în off-shore? Analiză IPN
- Lumea Rusă versus Restul Lumii. Locul Moldovei? Analiză IPN
- Moldova nu mai este „singură acasă”, analiză IPN
- UE, UEA şi biletul de loterie, analiză IPN
- Vlad Filat: În 2020, Republica Moldova va fi în Uniunea Europeană
- Valentina Buliga: Vom împinge PCRM în extrema stângă, acolo unde e locul unui partid extremist
- Ce a dus Filat la Washington şi ce a adus de acolo? Analiză IPN
- Moldova este ţara care creează The Bat!-uri
- Măştile şi cagulele la proteste trebuie interzise prin lege, urgent, analiză IPN
- Rogozin sau Bufonada ca stil în geopolitică, analiză IPN
- Prejudicii afiliate războiului aduse Moldovei de criza regională
- Sunt patru milioane de argumente privind importanţă istorică a liberii circulaţii în Europa, interviu IPN cu Vadim Pistrinciuc, vicepreşedinte PLDM
- Criza din Crimeea şi abolirea vizelor ca factor stimulator pentru ideea naţională a cetăţenilor moldoveni
- Coeziune şi contraziceri în coaliţia de guvernare
- Mizele şi investiţiile politice ale anului electoral 2014
- Moldova începe să încetinească oscilaţiile
- Ambasador leton: UE este deschisă pentru colaborare în toate domeniile cu Rusia, dar nu pe seama Parteneriatului Estic
- Ex-preşedintele Arnold Ruutel: Realizările actuale ale Estoniei au devenit posibile doar în componenţa UE
- De ce Acţiunea Pro-Moldova aprinde spiritele atât de tare?
- Miza Vilniusului: puterea în Moldova şi circulaţie liberă în Europa CAMPANIE IPN
- Limba română care uneşte şi care desparte
- Colaborarea moldo-chineză a intrat într-o nouă etapă, Andrian Candu
- BAC-ul, politica şi biletele de troleibuz
- Spaţiu public acaparat şi legile convieţuirii violate. Un caz dintr-o mie, unul cât o mie
- Moldova este aproape ca niciodată de scopul pe care şi-l propune la Vilnius, Linas Linkevicius, ministrul de externe al Lituaniei
- Poziţia faţă de conflictul transnistrean: fără drept la greşeală
- Acum Moldova poate obţine de la UE orice. Doar să vrea şi să poată
- Victor Chirilă: Moldova este foarte aproape de prăpastia unui stat falit politic şi instituţional
- Noul candidat la funcţia de premier va fi cel vechi – Vlad Filat
- Corneliu Gurin: Sistemul Procuraturii trebuie şi poate fi reformat în interesul cetăţenilor şi al societăţii
- Alexandru Oleinic: Moldova încă nu a avut un şef de Guvern anticomunist
- Deznodământul crizei politice este pe aproape ? sau Coada peşte ca simbol naţional
- Agenţia de presă IPN are două case noi
- Câteva semne de război la negocierile de pace pentru AIE 3
- Agenţia de presă Info-Prim Neo nu mai este. Este IPN
- Cetăţenii pot taxa politicienii care fură reformele, Comisarul pentru Drepturile Omului al CoE
- Filat va fi premier "până la sfârşitul lumii"
- Bombă cu neutroni în curtea (fostei?) AIE
- Dombrovskis: Ritmul bun al Moldovei în sfera eurointegrării se cere apreciat la justa valoare
- „Dacă UE nu e, nimic nu e” sau AIE învaţă să-şi aştearnă patul?
- Asta-i lupta finală... sau Internaţionala în stil moldovenesc - 2
- Asta-i lupta finală... sau Internaţionala în stil moldovenesc
- Info-Prim: 14 ani de căutare de sine, cu o distrugere la mijloc
- Microbusiştii acţionează iraţional sau prea raţional
- Igor Corman: Să înţelegem interesul Germaniei pentru a realiza interesul Moldovei
- Guvernul Letoniei a ales Moldova ca prioritate de vârf, însărcinat cu afaceri leton
- În cinci ani se poate schimba cardinal viaţa ţării, diplomat georgian
- Cea mai mare reuşită şi cel mai mare pericol pentru Moldova
- Exclusiv: Lituania îi acordă Moldovei perspectiva de membru al UE, Irena Degutienė, preşedinta Seimului lituanian
- Moldova va trebui să demonstreze că este capabilă să implementeze legile legate de regimul liberalizat de vize, Sergiu Ostaf
- Integrarea europeană a moldovenilor văzută din ...China
- AIE: Victorie cu iz de înfrângere
- „Pentru mine Ziua de 8 martie este sărbătoarea mea profesională”, Daniela Terzi-Barbăroşie
- Isteria antiromânească este din frustrare sau din rea credinţă?
- „Dacă Moldova vrea să fie cunoscută, ea trebuie să fie mediatizată”, un moldovean francez
- Microfonul – unul din puţinii duşmani ai radiojurnalistului Gheorghe Danu
- Reacţia autorităţilor la hotărârile CC reprezintă un indiciu de maturitate a statului de drept, Alexandru Tănase
- Cine-i cel mai frumos la moară sau De ce clasa politică ne ţine în capcană?
- „Cred că mentalitatea popoarelor Chinei şi Moldovei este în general la fel”, însărcinat cu afaceri chinez
- Guvernarea provoacă ciocniri între angajaţi şi angajatori
- Forţele de pacificare: tancul din cui
- Pentru Moldova există riscul ca o persoană să devină mai puternică decât cetăţenii, Kalman Mizsei
- Ne-am asumat şi riscuri pentru că schimbările de mentalitate se produc mai greu, Irina Tişacova
- Nici un proiect politic major nu e posibil în lipsa conştiinţei etnice limpezi şi a identităţii civice puternice, Marius Lazurca
- PCRM şi-a ratat şansa de declanşare a alegerilor parlamentare anticipate
- Plus-minus 2,5 motive pentru care Zinaida Grecianîi să poată fi aleasă preşedinte
- Cu Kalaşnikov sub trenci sau AIE: „pe viaţă şi pe moarte”, cu asistenţi - 2
- Contează nu doar Constituţia, ci şi ceea ce fac politicienii la modul practic, Dirk Schuebel
- „La sigur, toamna politică în Moldova va fi una „fierbinte”, chiar „aridă”, Ion Tăbârţă
- Anul 2011 – Anul Muchiei de Cuţit, Valeriu Vasilică
- „Forţa transformatoare a Europei constituie cea mai puternică resursă pentru modernizarea Moldovei”, Kalman Mizsei
- Puşca din cui a împuşcat. Nu a omorât pe nimeni. Deocamdată...
- Moldova, fără duşmani interni - II
- Moldova, fără duşmani interni
- PCRM pregăteşte Marea Revoluţie Socialistă din ... Toamnă
- Filat ascultă dar şi vorbeşte, în premieră
- „Este necesar să se înceapă pregătirea societăţii pentru eventuale compromisuri cu bătaie lungă în procesul de reglementare a diferendului transnistrean”
- Igor Dodon: „În Chişinău va începe o viaţă nouă, ascendentă, plină de realizări”
- De ce a trebuit „muşcat” ambasadorul UE în Moldova Dirk Schuebel?
- Rezultatele alegerilor locale la Chişinău: lupul a intrat în stână
- O zi ideală pentru diversiuni şi provocări electorale. Analiză Info-Prim Neo
- Câţi viitori primari vor merge la Bruxelles? Analiză Info-Prim Neo
- Miza alegerilor locale 2011 este alegerile parlamentare anticipate. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Miza alegerilor locale 2011 este alegerile parlamentare anticipate. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Viitorii primari ai capitalei în rol de cerşetori obraznici. Analiză Info-Prim Neo
- Finanţele tuturor partidelor depind de câteva zeci de persoane. Interviu Info-Prim Neo cu Sergiu Ostaf, director CReDO
- Diagnosticul americanilor: guvernarea comunistă a fost nedemocratică. Analiză Info-Prim Neo
- Autorităţile demonstrează interes corporativ de a nu permite dezvoltarea şi finanţarea organizaţiilor societăţii civile. Interviu Info-Prim Neo cu Sergiu Ostaf, director al Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului
- Moldova condamnată, fără alternativă. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Moldova condamnată, fără alternativă. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul IV
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Ce au în comun trânta moldovenească şi Internetul? Interviu Info-Prim Neo cu doctorul în ştiinţe Serghei Busuioc, decanul facultăţii de pedagogie la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport,
- Ultima „Epistolă UE către moldoveni”: strigăt de biruinţă sau strigăt în pustiu? Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Bombă cu efect cumulativ sau de câte limbi de stat are nevoie Moldova? Analiză Info-Prim Neo
- Scandalul Mocanu-Plahotniuc: cui îi este convenabil? Analiză Info-Prim Neo
- „Cartea transnistreană” secretă a Rusiei. Analiză Info-Prim Neo
- De ce Rusia se poarta cu Moldova ca şi „câinele grădinarului?”. Interviu Info-Prim Neo cu expertul independent rus Dmitrii Danilov, din ciclul „19 ani de Independenţă”
- „Vin Noii Moldoveni!?” - interviu Info-Prim Neo cu fraţii Cristina şi Dumitru Podgurschi, din ciclul „19 ani de Independenţă”
- Recidive periculoase. Analiză Info-Prim Neo
- AIE a murit de „moarte bună”. Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- AIE a murit de „moarte bună”. Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- AIE a murit "de moarte bună". Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Instinctul autoconservării manifestat în mod diferit de liderii politici moldoveni. Analiza Info-Prim Neo
- Sincronizări, repoziţionări şi regrupări în formatul „5 + 2”. Analiză Info-Prim Neo
- Vandalismul din aprilie 2009 prin prisma florilor de romaniţă. Analiză Info-Prim Neo
- Mişcarea sindicalistă predată partidelor politice. Analiză Info-Prim Neo
- „Milă mi-i de Gumeniţă, da' de mine şi mai tare...”. Analiză Info-Prim Neo
- Noul Cod al vizelor aduce beneficii tuturor solicitanţilor de vize în UE, dar în special ţărilor vecine precum Moldova. Interviu Info-Prim Neo cu Dirk Lorenz, Ofiţer politic al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova
- Declaraţiile contradictorii din cadrul AIE diminuează eforturile guvernării moldoveneşti de a soluţiona conflictul transnistrean. Interviu Info-Prim Neo cu Reprezentantul special al UE pentru Republica Moldova Kalman Mizsei
- Cetăţenii Republicii Moldova vor fi acceptaţi în Europa doar atunci când se vor simţi confortabil în limba oficială a ţării lor. Interviu Info-Prim Neo cu Alexei Axan, profesor la Casa Limbii Române
- Societatea tolerantă a Moldovei şi în particular societatea civilă ar trebui să-i facă pe politicieni să se potolească într-un final. Interviu oferit Agenţiei Info-Prim Neo de către Reprezentantul special al UE pentru Republica Moldova Kalman Mizsei
- „Muruianu” a aruncat mănuşa. Cine o ridică? Analiză Info-Prim Neo
- Actele de vandalism: o ecuaţie cu toate datele necunoscute. Analiză Info-Prim Neo
- Igor Boţan: Formaţiunile politice nu-şi vor putea preciza strategiile electorale fără consultarea unei lucrări precum „Lecţii electorale la şcoala democraţiei din R. Moldova”
- Sindromul neprezenţei în Consiliul municipal Chişinău. Analiză Info-Prim Neo
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL V
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL II
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL I
- În 2009 PCRM ar putea reveni în opoziţie. Analiză Info-Prim Neo
- Interviul Info-Prim Neo, ignorat de candidaţii la funcţia de Primar general al mun. Chişinău Veaceslav Iordan şi Dorin Chirtoacă
- Subordonare prin unificare. Comentariu Info-Prim Neo
- Un tur de scrutin fără urşi, dar cu germani sau japonezi. Analiză Info-Prim Neo
- Viitorul Consiliu municipal Chişinău va fi aproape de două ori mai eterogen decât fosta componenţă. Comentariu Info-Prim Neo
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL VII
- Din toate programele candidaţilor la funcţia de primar al capitalei poate fi creat „programul pentru primarul ideal”. Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- Candidaţii la funcţia de primar al municipiului Chişinău propun 70 de iniţiative de dezvoltare a capitalei. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Programele electorale ale candidaţilor la funcţia de primar al capitalei sunt doar declaraţii pentru un electorat imatur. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL VI
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL V
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL II.
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, episodul I.
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Primarul general de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Consiliul municipal al capitalei de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Consiliul municipal al capitalei de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL II
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Consiliul municipal al capitalei de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL I