Preţul fructelor şi legumelor scade încet

La piață preţul fructelor şi legumelor scade încet. Acum, putem găsi din abundenţă zmeură cu 20-21 de lei kilogramul, vişină cu 18 lei, caise şi piersici, preţul cărora este de 25 şi, respectiv, 15 lei kilogramul. În comerţ au apărut păstăile şi primii pepeni verzi. Preţul unui kilogram de păstăi porneşte de la 29 de lei. Iar pepenii verzi, de import, se vând cu 15 lei kilogramul, dar încă sunt puțini la tarabe, transmite IPN.

Preţul pentru un kilogram de roşii a scăzut în medie cu 2 lei faţă de săptămâna trecută, până la 18 lei. Ardeii şi castraveţi pot fi cumpăraţi cu 18 şi, respectiv, 10 lei/kg. La sfârșitul săptămânii trecute preţul acestora pornea de la 20 şi, respectiv, 13 lei.

Pătlăgeaua vânătă rămâne la preţul vechi, de 35 de lei per kilogram. La fel şi cartofii, care se vând cu 7 lei. Dovleceii costă 5 lei per kilogram, varza timpurie – 10 lei, iar ciupercile – 18 lei.

Pentru un kilogram de cireşe cumpărătorii vor scoate din buzunar 15 lei, pentru căpşune –  25 de lei.

Legătura de mărar, pătrunjel şi ceapă verde rămâne 2 lei. Zece ouă pot fi procurate cu 11 sau 12 lei.

Rămân neschimbate față de săptămâna trecută și preţurile la carne şi lactate. Carnea de porc se vinde cu 70 de lei, iar cea de vită cu 80. Caşul de vacă poate fi cumpărat cu 40-45 de lei kilogramul, cel de oaie cu 50-60, iar smântâna costă 30 de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.