Preţul de livrare a energiei electrice din Ucraina către R. Moldova se va majora în fiece lună cu 0,1 cenţi

Preţul de livrare a energiei electrice din Ucraina către R. Moldova se va majora în fiece lună cu 0,1 cenţi. Pentru luna iulie, Chişinăul va achita 3 cenţi pentru un kWh, urmând ca acest coeficient să fie aplicat lunar până când preţul de livrare pentru RM se va egala cu preţul ucrainean de piaţă. Ministrul Industriei şi Infrastructurii, Vladimir Antosii a declarat miercuri, 25 iulie, presei că RM şi Ucraina deja au semnat contractul de livrare a energiei electrice care prevede noi costuri de livrare, iar Moldova va putea întrerupe oricând acest contract dacă între timp va găsi un preţ mai bun la energie din alte surse. Ministrul a recunoscut că scumpirea energiei electrice importate era evidentă, în condiţiile în care în ţările vecine costurile de livrare se ridică la 5-6 cenţi pentru un kWh. Cu toate acestea, Antosii susţine că partea moldovenească nu a cedat în faţa Ucrainei care solicita dublarea imediată a preţului de livrare de la 2,7 cenţi până la 5,4 cenţi/kWh, ameninţând cu majorarea preţurilor de tranzit. Întrebat cum se va reflecta creşterea lunară a preţului la energia electrică în tarifele pentru consumatorii finali din RM, Antosii a menţionat că Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică trebuie să examineze majorarea tarifelor doar atunci când cheltuielile întreprinderii de distribuţie depăşesc cu 3% veniturile. Conform practicii internaţionale, ANRE ar trebui să revadă tarifele nu mai des de o dată la jumătate de an, având în vedere fluctuaţiile de preţuri de pe piaţa de energie. Potrivit experţilor, majorarea preţului de livrare a energiei electrice până la 4 cenţi ar echivala cu un tarif de 1,2 lei pentru consumatorii finali.
  • isa 26.07.07 vladimir antosii despre pretul la energie.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.