Pretorul sectorului Centru, prins cu mâţa-n sac de primarul general al capitalei

Pretorul sectorului Centru, Petru Budurin a fost deconspirat în cadrul unui raid organizat luni, 17 septembrie, de către Primarul general al mun. Chişinău, Dorin Chirtoacă, drept o persoană implicată direct într-un caz de construcţie amplasată nu tocmai legal în sectorul pe care îl administrează. După ce Dorin Chirtoacă a invitat funcţionarii publici şi ziariştii care asistă la şedinţele operative de luni ale Primăriei să participe la o şedinţă în aer liber, toţi s-au îmbarcat într-un autobuz. Autobuzul a avut peste 10 staţionari la diferite destinaţii din sectorul Centru. Iniţial, cei implicaţi în şedinţa în aer liber au constatat lipsa inspectorilor rutieri pe strada Puşkin, deşi Primarul a cerut în nenumărate rânduri implicarea acestora în optimizarea transportului public de pe străzile din centrul capitalei şi sancţionarea şoferilor ce parchează ilegal. O următoare locaţie a fost o construcţie ilegală din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, vizavi de Piaţa centrală, unde toţi funcţionarii responsabili s-au pronunţat pentru demolarea construcţiei. Momentul culminant al şedinţei în aer liber a fost însă o construcţie din strada Drumul Viilor, colţ cu str. Crihana, unde un edificiu cu două nivele, înghesuit de două ulicioare de pe o pantă, se ridica exact de lângă trotuar. După chestionări ale primarului privind existenţa documentelor necesare la construcţia acestui obiectiv, precum şi despre cum se priveşte acest obiectiv din punct de vedere arhitectonic, arhitectul principal al oraşului, Vladimir Modârcă a declarat că acest obiectiv nu trebuia să fie amplasat în acest mod, deşi serviciile Primăriei au autorizat acum câtva timp această construcţie. Întrebat dacă cunoaşte cine sunt proprietarii acestei construcţii şi dacă are vreun interes pentru construcţia acestui obiectiv, pretorul Petru Budurin a declarat iniţial că nu are nici un interes, ca mai apoi, la intervenţia unui vecin, care a deconspirat implicarea pretorului, să spună că nu a făcut nimic ilegal. Vecinul a declarat că pretorul a fost fotografiat şi înregistrat pe dictafon când spunea că este terenul său şi dădea indicaţii să nu fie stopată construcţia, deşi aceasta era amplasată şi pe reţeaua de apeduct. Tot atunci s-a constat că directorul firmei care construia imobilul era nimeni alta decât soţia pretorului. Şedinţa a continuat la câteva locaţii din aceeaşi stradă, unde au fost depistate fire electrice, atârnând la aproape 1,5 metri de pământ, la o altă construcţie amplasată, potrivit primarului, ilegal pe spaţiile verzi. Participanţii la şedinţă au fost opriţi în mai multe locuri din străzile Asachi, Mioriţa, Gh. Caşu, C. Vîrnav, unde gunoiul stătea mormane. Atât pretorul sectorului Centru, cât şi restul responsabililor s-au angajat să înlăture toate neajunsurile în câteva zile. În finalul şedinţei, Dorin Chirtoacă a solicitat tuturor şefilor de direcţii municipale să recunoască, de bună voie, cine mai este implicat în situaţii similare celei constatate în cazul pretorul sectorului Centru, în caz contrar – vor fi deconspiraţi dacă nu la fel, atunci prin alte forme. „Sunt convins că în multe din subdiviziunile municipale mai există asemenea cazuri”, a spus Primarul, atenţionând că „ori apărăm interesele cetăţenilor, ori nu ne mai înţelegem”. Potrivit lui Chirtoacă, sectorul Centru a fost ales întâmplător, în urma sesizărilor populaţiei, dar pe viitor ar mai putea fi întreprinse astfel de raiduri în toate sectoarele, unde există situaţii similare.
  • primarul despre sedinta in aer.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.