Președinții Bulgariei și Greciei, invitați la Chișinău

Aflat într-o vizită de lucru la Istanbul, Turcia, președintele Igor Dodon le-a lansat invitația de a vizita Republica Moldova președinților bulgar și elen. În cadrul discuțiilor cu președintele Republicii Elene, Prokopios Pavlopoulos, au fost abordate subiecte ce au vizat stadiul actual al relațiilor bilaterale moldo-elene, dar și perspectiva de dezvoltare a acestora pe viitor, în special pe dimensiunea economică. Președintele Prokopios Pavlopoulos a menționat că țara sa este gata să asiste Republica Moldova în diverse reforme, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Președinției.

În aceeași zi, Igor Dodon a avut o întrevedere cu vicepreşedintele Bulgariei, Iliana Iotova. În cadrul discuțiilor, părțile au abordat mai multe subiecte privind dezvoltarea relațiilor de cooperare bilaterală în domeniul comercial-economic și au făcut un schimb de opinii pe marginea eventualității schimbării sistemului electoral, ținând cont de experiența Bulgariei în acest sens. În mod special, interlocutorii au vorbit despre raionul Taraclia și posibilitatea creării în baza Universităţii din Taraclia a unei filiale a Universității de Stat din Bulgaria, fapt care ar contribui atât la păstrarea instituției, cât şi la asigurarea pentru studenţi a accesului la programe şi burse bulgare şi, în general, la cele europene.

Președintele țării l-a invitat pe preşedintele Bulgariei, Roumen Radev să efectueze o vizită în Republica Moldova în timpul cel mai apropiat. Totodată, la sfârşitul lunii iunie este așteptată la Chișinău și Iliana Iotova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.