O inițiativă legislativă a șefului statului care prevede forme diferențiate de absolvire a treptei liceale a fost prezentată joi, 23 martie, de către consilierii prezidențiali Corneliu Popovici și Maxim Lebedinschi. Inițiativa prevede introducerea examenului național, experiență care potrivit consilierilor se întâlnește în mai multe state din Europa. Examenul național presupune un număr mai mic de discipline decât bacalaureatul, pe un domeniu mai îngust, iar susținerea acestuia va permite tinerilor să-și continue studiile în anumite instituții, inclusiv din învățământul superior, transmite IPN.
Propunerea este ca fiecare elev să primească la încheierea studiilor un certificat de finalizare a școlarizării. Iar liceenii care vor dori să susțină și bacalaureatul ar urma să depună o cerere în acest sens către administrația școlii. Acum situația este inversă: scriu cerere cei care nu vor să susțină examenele de bacalaureat.
Consilierul prezidențial Corneliu Popovici a declarat că inițiativa vine ca urmare a discuțiilor cu directori de instituții de învățământ, cu părinți, cu absolvenți, dar și cu angajatori. Nepromovarea examenelor de bacalaureat are impact negativ asupra societății, pentru că tinerii nu-și pot continua studiile pe filieră profesională, iar angajatorii refuză să-i ia la muncă dacă nu au diplomă de BAC. În opinia consilierului, anularea a trei ani de studii pe motivul nereușitei la BAC este inadmisibilă.
Maxim Lebedinschi a declarat că tinerii au aptitudini și cunoștințe diferite – unul este bun la matematică, altul cunoaște mai bine o limbă străină și autoritățile trebuie să țină cont de acest lucru. În opinia consilierului prezidențial, ceea ce s-a întâmplat în ultimii la BAC „a atentat la viitorul copiilor”. Prin introducerea examenului național, tineri vor avea în față mai multe uși deschise.