Președinția face precizări pe marginea invitației domnului Dmitri Kozak la Chișinău

Secția comunicare cu mass-media a Aparatului Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, a emis un comunicat de presă pentru reprezentanții mass-media cu privire la invitația adresată oficialului rus Dmitri Kozak de a vizita Chișinăul. „Președinția Republicii Moldova confirmă că săptămâna trecută a expediat în adresa domnului Dmitri Kozak, șeful-adjunct al Administrației prezidențiale a Federației Ruse, invitația de a efectua o vizită la Chișinău. Oficiul domnului Dmitri Kozak a revenit cu informația că în săptămâna curentă vizita în Moldova nu este posibilă”, se arată în comunicatul Președinției, citat de IPN.

Dmitri Kozac a vizitat anterior Chișinăul pe 11 august anul curent, când a avut o întrevedere cu președinta Maia Sandu.

Dmitri Kozak este reprezentantul special al președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, pentru legăturile comercial-economice cu Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.