Preşedinţia a transmis Parlamentului proiectul legii privind salarizarea judecătorilor

Preşedinţia a transmis Parlamentului proiectul de lege prin care se stabileşte majorarea treptată a salariilor judecătorilor, până în anul 2015. Judecătorii vor fi remuneraţi lunar cu sume cuprinse între 3 şi 5 salarii medii pe economie, în funcţie de categoria instanţei de judecată şi de vechimea în muncă. De asemenea, vor avea sporuri de 20 de procente din salariul de funcţie în cazurile în care deţin şi funcţii de conducere în sistemul judecătoresc, transmite Info-Prim Neo. Preşedinţia Republicii Moldova consideră că proiectul de lege în cauză ar urma să contribuie esenţial la îmbunătăţirea actului de justiţie, consolidarea independenţei judecătorilor, combaterea corupţiei şi asigurarea supremaţiei legii. Preşedinţia notează că aplicarea progresivă a proiectului de salarizare a judecătorilor ar urma să fie însoţită de îndepărtarea din sistemul judecătoresc a persoanelor compromise şi corupte.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.