Preşedintele Voronin constată ameliorarea stării de lucruri pe râul Prut şi menţinerea pericolului de inundaţii pe anumite segmente ale râului Nistru
Preşedintele Vladimir Voronin constată ameliorarea stării de lucruri pe râul Prut şi menţinerea pericolului de inundaţii pe anumite segmente ale râului Nistru, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al Serviciului de presă prezidenţial, expediat la sfârşitul zilei de sâmbătă, 2 august. Conform sursei citate, şeful statului a făcut aceste concluzii pe parcursul zborului de monitorizare a situaţiei din regiunile afectate de inundaţii, efectuat la bordul unui elicopter militar.
În urma studiului aerian efectuat, s-a constatat o ameliorare a stării de lucruri pe râul Prut, unde nivelul apelor este în uşoară scădere. Cât priveşte râul Nistru, nivelul apelor până la Dubăsari este moderat, însă mai jos acesta rămâne a fi în creştere, ceea ce indică asupra menţinerii pericolului de inundaţii ale localităţilor aflate pe segmentul Dubăsari-Olăneşti.
Traseul a inclus localităţi din raionul Ungheni, printre care satele Mărculeşti şi Costuleni. Au fost inspectate în detaliu oraşul Ungheni, sate din raioanele Făleşti şi Glodeni. Fiind survolat barajul Costeşti-Stânca, s-a remarcat uşoara scădere a cotelor nivelului apelor, ceea ce inspiră optimism că în localităţile situate mai jos de baraj va continua reducerea volumului de deversări.
În continuare Preşedintele s-a deplasat pe cursul râului Nistru în jos, de la raionul Soroca până la localităţi din raionul Anenii Noi. Au fost inspectate zona barajului de la Dubăsari şi zonele industriale şi de agrement de la Vadul lui Vodă, acestea din urmă fiind masiv inundate.
În cursul zborului de monitorizare, Preşedintele a făcut şi o escală la Rezervaţia Naturală „Pădurea Domnească” din raionul Glodeni. Preşedintele a fost informat că vineri, 1 august a apărut pe lume primul pui al zimbrilor aduşi în Moldova acum 3 ani.
În inspectarea de sâmbătă, Preşedintele a fost însoţit de ministrul apărării, Vitalie Vrabie şi directorul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Valeriu Cazac.
Un comunicat al Ministerului Apărării informa în prima jumătate a zilei de sămbătă, că Preşedintele ţării, Comandant Suprem al Forţelor Armate, Vladimir Voronin, se află la bordul unui elicopter militar MI-8, într-un zbor de monitorizare a situaţiei în zonele afectate de inundaţii din R. Moldova.
Elicopterul militar a decolat de pe aeroportul internaţional Chişinău la ora 10:07. Potrivit comunicatului, Vladimir Voronin urma să survoleze R. Moldova pe itinerarul Chişinău-Ungheni-Mărculeşti-Otaci-Chişinău.
În acelaşi context, surse ale Agenţiei Info-Prim Neo au informat că în seara de sâmbătă a fost rupt digul din or. Slobozia situat pe partea stângă a râului Nistru.
Preşedintele Asociaţiei „Dignitas” din or. Slobozia, Ghenadie Ţaran, a comunicat că digul a fost rupt, în jurul orei 20.00, de puhoaiele de apă ce vin pe Nistru. Imediat a fost înecat stadionul din partea de vest a localităţii, apa ajungând până la bara de sus a porţilor de fotbal.
Sursa citată spune că digul este şubred şi la înlăturarea fisurii lucrează 2 greidere şi 2 camioane. Deşi în calea apei se află mai multe locuinţe, şcoala, chiar şi o unitate militară, nimeni nu a ieşit la întărirea digului, în afară de echipele de drumari cu 4 unităţi de tehnică şi câţiva şefi. Dacă barajul va ceda, sub apă vor fi multe case, a mai spus Ghenadie Ţaran.