Preşedintele ţării propune testarea obligatorie a colaboratorilor CCCEC cu detectorul de minciuni
Preşedintele R. Moldova,Vladimir Voronin, l-a prezentat joi, 27 noiembrie, pe noul director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC), Sergiu Burduja, şefilor de subdiviziuni din cadrul instituţiei. Şeful statului a criticat activitatea de până acum a centrului, menţionând că noului director îi revine sarcina să redreseze situaţia, transmite Info-Prim Neo.
„Sarcinile trasate la crearea privind combaterea corupţiei, crimelor economice, financiare şi celor din domeniul bancar nu s-a reuşit a fi realizate în măsura cuvenită, aportul centrului la contracararea infracţiunilor în domeniul dat fiind nesemnificativ”, a spus Vladimir Voronin, citat de Serviciul de presă al preşedintelui.
Şeful statului a mai spus că în activitatea CCCEC predomină metodele poliţieneşti şi nu cele economice, care ar trebui să prevaleze în funcţionarea unei atare instituţii. CCCEC nu a manifestat iniţiativă în perfecţionarea cadrului legislativ necesar pentru prevenirea crimelor economice şi corupţiei şi nu şi-a concentrat atenţia asupra activităţii analitice şi de prevenire a infracţiunilor.
Preşedintele a estimat că, în urma activităţii ineficiente a centrului, statul suportă pierderi, ceea ce impune întreprinderea unor măsuri urgente în scopul îmbunătăţirii funcţionării instituţiei vizate. Vladimir Voronin s-a referit la oportunitatea revederii organigramei centrului şi a desfăşurării atestării efectivului. De asemenea, preşedintele s-a pronunţat pentru modificarea legislaţiei în vigoare în vederea introducerii obligativităţii testării poligraf a colaboratorilor CCCEC, eventual, şi a angajaţilor altor structuri ai organelor de interne.
Sergiu Burduja, fost director adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), a fost numit director al CCCEC miercuri, 26 noiembrie, printr-o decizie de Guvern. Locul a rămas vacant după ce, la 19 noiembrie, Sergiu Puşcuţă a fost eliberat din funcţie, în baza cererii depuse.