Preşedintele şi-a făcut publică declaraţia de avere

Declaraţia de avere pentru anul 2012 a preşedintelui Nicolae Timofti a fost publicată astăzi, 18 iunie, pe site-ul Comisiei Naţionale de Integritate, anunţă platforma on-line  „Moldova Curată”, care anterior a publicat un material despre faptul că averea şefului statului este ascunsă, transmite IPN.

În declaraţia preşedintelui se menţionează că Nicolae Timofti are un depozit de 254 de mii de lei la Banca de Economii , pentru care a primit dobândă de peste 9 mii de lei anul trecut, iar indemnizaţia care i-a fost achitată atunci când a părăsit funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii în favoarea celei de şef de stat a fost de peste 325 de mii de lei.

În total, veniturile lui Nicolae Timofti şi ale Margaretei Timofti s-au ridicat anul trecut la peste 664 de mii de lei, inclusiv pensia preşedintelui de 89 de mii de lei şi salariul de peste 115 de mii lei.

Bunurile familiei prezidenţiale au rămas neschimbate faţă de 2011. Este vorba de un apartament de 85, 3 metri pătraţi la Chişinău, estimat la peste 502 de mii de lei, şi terenul agricol din satul Nimoreni, raionul Ialoveni, de 0,0569 ha, cu valoarea indicată de „44,419 lei.

Soţii Timofti nu deţin vreun automobil sau acţiuni la vreo firmă.

www.moldovacurata.md reprezintă o platformă mediatică on-line, axată pe tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice şi monitorizarea activitatea CNI. Pagina a fost lansată de 7 ONG-uri din Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.