Preşedintele Senatului italian: Moldova este importantă pentru echilibrul în Europa

Preşedintele Senatului italian, Pietro Grasso, susţine că Republica Moldova are o importanţă strategică pentru menţinerea echilibrului în această regiune a Europei. Declaraţia a fost făcută la întrevederea cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Corman, care s-a aflat într-o vizită oficială în Italia, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, şeful legislativului a discutat cu oficialii italieni despre relaţiile bilaterale şi agenda de integrare europeană a Republicii Moldova, în contextul preluării de către Italia a preşedinţiei prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene, de la 1 iulie.

Interlocutorii s-au pronunţat în favoarea aprofundării şi diversificării cooperării între Republica Moldova şi Italia, în special între parlamentele celor două ţări, la nivelul comisiilor de profil şi grupurilor de prietenie.

În prezent, în Republica Moldova activează circa 600 de întreprinderi cu capital italian.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.