Preşedintele României se pronunţă pentru aderarea R. Moldova la UE odată cu statele din Balcanii de Vest

A lăsa R. Moldova să adere la UE la o altă dată decât statele din Balcanii de Vest, este aproape o condamnare, a declarat preşedintele României Traian Băsescu, în cadrul întâlnirii anuale cu ambasadorii şi consulii României. Indiferent de tensiunile mai mici sau mai mari, iscate între Bucureşti şi Chişinău, a susţine avansul R. Moldova către UE este o obligaţie a oricărui diplomat român, indiferent că este ambasador sau deţine orice altă funcţie în ambasadă, a spus preşedintele român Băsescu a mai declarat că de multe ori, până când i s-a parut că se exagerează, a manifestat extrem de multă întelegere pentru declaraţiile uneori neconvenabile venite de la Chişinău. Totodată el spune că înţelege situaţia politicienilor de la Chişinău, care, pe de-o parte, cel putin declarativ, au ca obiectiv apropierea R. Moldova de UE, iar pe de altă parte, sunt în situaţia de a negocia Transnistria, negociere care nu se face la Tiraspol. Din acest motiv, uneori, trebuie întelese pozitiile contradictorii pe care le are Chişinăul, a spus preşedintele român, menţionând că nu şi-ar dori să fie nici măcar pentru o singură zi în pielea preşedintelui, prim-ministrului sau şefului diplomaţiei moldoveneşti. „Asta nu inseamnă că acceptam jocuri publice de genul acelora care s-au petrecut cu diplomatul de la Chişinău”, a accentuat Băsescu. Episodul legat de diplomatul de la Chişinău a fost neacoperit de niciun fel de probe, măcar audio sau video sau ceva, în afară de declaraţii şi poveşti, a spus el. Şeful statului român s-a pronunţat pentru simplificarea eliberării vizelor. Vizele ar trebui să fie puse la frontieră, la simpla cerere a cetăţenilor R. Moldova, a declarat el. în acelaşi timp, Băsescu a declarat că autorităţile de la Chişinău ar putea cere României să nu mai elibereze vize deloc. Noi inţelegem că au o problemă cu Transnistria şi de asta trebuie să aibă o poziţie mai dură, a menţionat preşedintele României.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.