Preşedintele Partidului socialiştilor din Moldova califică decesul lui Slobodan Milosevici drept omor politic
Decesul lui Slobodan Milosevici nu poate fi calificat decât omor politic aspru cu scop bine determinat, planificat din timp de actualii „stăpâni” ai ordinii mondiale, se arată într-o declaraţie a preşedintelui Partidului socialiştilor din Moldova “Patria-Rodina”, Veronica Abramciuc, membră a executivului Congresului Socialist Euroasiatic.
“În procesul de la Haga Slobodan Milosevici nu a fost atât inculpat, cât acuzator pentru agresorii străini, care fără sancţiunile ONU au atacat ţara lui bombardând-o şi distrugând-o”, susţine sursa citată.
Potrivit ei, viata şi biruinţa lui Milosevici în procesul de judecată ar fi fost un preţ destul de mare, care ar fi fost nevoiţi să-l plătească ”stăpânii” lumii pentru aplicarea standardelor duble în politică, pentru nedorinţa de a respecta dreptul altor popoare la identitate şi la apărare în caz de agresiune străină. De aceea, în opinia preşedintelui „Patria-Rodina”, organizatorii acestei farse nu-l doreau viu.
„Decesul lui Slobodan Milosevici, după cazurile de sinucidere a celor doi deţinuţi sârbi din penitenciarul Tribunalului de la Haga, demonstrează insolvabilitatea de drept total a acestei structuri internaţionale, care este părtinitoare şi angajată politic”, se arată în mesajul lui Abramciuc.
Slobodan Milosevici, spune preşedintele Partidului socialiştilor, a fost şi va rămâne în istoria poporului sârb şi în istoria universală celebritate de scară internaţională, adept şi promotor al modelului socialismului contemporan, militant pentru suveranitate naţională reală, pentru unitatea poporului şi teritoriului ţării pe care o reprezentă şi care până nu demult „a fost una din cele mai înaintate ţări nu numai din comunitatea socialistă, dar şi din Europa”.
Deţinutul penitenciarului Tribunalului de la Haga pentru fosta Iugoslavia, Slobodan Milosevici, fostul preşedinte iugoslav, preşedintele al Partidului socialist din Serbia, preşedintele în exerciţiu al Congresului Socialist Euroasiatic a încetat din viaţă la 11 martie curent.