Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, efectuează o vizită de lucru la Bruxelles, în perioada 17-19 iunie. Este prima vizită oficială, în calitate de preşedinte al Parlamentului, întreprinsă de Igor Corman în afara ţării, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Parlamentului.
Şeful legislativului va avea întrevederi cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, comisarul european pentru extindere şi politică europeană de vecinătate, Štefan Füle. Igor Corman se va mai întâlni şi cu preşedintele comisiei politică externă a Parlamentului European, Elmar Bro, preşedintele grupului socialiştilor şi democraţilor din cadrul Parlamentului European, Hannes Swoboda şi cu alţi oficiali.
Tema discuţiilor va fi agenda de integrare europeană a Republicii Moldova, priorităţile în modernizarea ţării şi funcţionarea instituţiilor democratice ale statului. Întrevederile vor fi urmate de două conferinţe de presă comune, susţinute de Igor Corman împreună cu Martin Schulz şi Hannes Swoboda.
În aceeaşi perioadă, la Bruxelles, va avea loc Reuniunea Comitetului de Cooperare Parlamentară UE - Republica Moldova, forul care exercită controlul parlamentar asupra implementării Acordului de Parteneriat şi Cooperare dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.