Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, va efectua în perioada 4-6 noiembrie o vizită de lucru în Italia. În cadrul acesteia este preconizată întrevederea cu omologul său italian, Sergio Mattarella, cu Suveranul Pontif Papa Francisc, cu reprezentanții cercurilor de afaceri italieni și cu diaspora moldovenească de la Roma.
Potrivit unui comunicat de presă al Președinției, citat de IPN, despre vizită s-a discutat în cadrul întrevederii șefului statului cu ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Valeria Biagiotti.
În cadrul întrevederii, oficialii au discutat mai multe subiecte legate de consolidarea și fortificarea relațiilor bilaterale dintre cele două state, iar în acest context, Igor Dodon a remarcat că Moldova are așteptări mari în legătură cu preluarea de către Republica Italiană a președinției OSCE peste câteva luni.