Preşedintele Franţei susţine că R. Moldova are vocaţia de stat membru al UE

Toate ţările din Balcani, la care se adaugă Moldova, au până la urmă vocaţia de a face parte din Uniunea Europeană, a declarat luni, 4 februarie, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, în cadrul unei vizite la Bucureşti, transmite Info-Prim Neo, cu referire la Preşedinţia română. Fiind solicitat să comenteze situaţia din Serbia (în această ţară recent au avut loc alegeri prezidenţiale, iar între timp provincia Kosovo tinde să-şi proclame independenţa), Sarkozy a declarat după o întrevedere cu preşedintele României, Traian Băsescu, că independenţa Kosovo este inevitabilă, că trebuie să se facă în cele mai bune condiţii şi, mai ales, Europa trebuie să rămână unită. Pe de altă parte, Traian Băsescu a declarat că România va fi un partener extrem de loial al deciziilor Uniunii, dar nu va recunoaşte independenţa Kosovo, declarată unilateral. Viitorul regiunii Kosovo este urmărit cu interes la Chişinău din cauză că Moscova, dar şi Tiraspolul au declarat în repetate rânduri că modul în care va fi soluţionată această problemă va fi un precedent pentru reglementarea conflictelor îngheţate din spaţiul ex-sovietic. Analiştii susţin că recunoaşterea independenţei regiunii de către capitalele occidentale ar putea conduce la acelaşi răspuns din partea Moscovei faţă de regiunile separatiste din spaţiul CSI, chiar dacă occidentul susţine că problema Kosovo şi conflictele îngheţate sunt total diferite. În acelaşi timp şi unele state europene, inclusiv România susţin că nu vor recunoaşte autoproclamarea independenţei Kosovo, pentru a nu crea precedente.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.