Președintele Dodon pleacă astăzi la Moscova

Președintele Igor Dodon își începe astăzi, 16 martie, vizita de lucru în Federația Rusă. Pe 17 martie, șeful statului are programată o întrevedere cu președintele rus, Vladimir Putin.

Solicitat de IPN, Ion Ceban, persoana de încredere a președintelui Dodon, a declarat că pe agenda discuțiilor cu liderul de la Kremlin sunt subiecte care vizează relațiile bilaterale, migranții moldoveni, exporturile, dar și altele.

Anterior Igor Dodon a anunțat că în cadrul vizitei la Moscova va participa, alături de membrii Consiliului Economic pe lângă președinte, la un forum al reprezentanților mediului de afaceri din Moldova și Rusia. Șeful statului menționa că în Federația Rusă urmează să fie examinat potențialul investițional și posibilitățile de parteneriat în interesul ambelor părți, pentru a încheia acorduri de colaborare de lungă durată.

Președintele Igor Dodon a efectuat prima sa vizită oficială în străinătate – în Federația Rusă, în perioada 16-18 ianuarie. La întrevederea cu omologul său rus, Vladimir Putin, șeful statului a făcut mai multe declarații apreciate de analiștii de la Chișinău ca fiind periculoase. Printre acestea e și faptul că Igor Dodon nu exclude că, după alegerile din 2018, poziția majorității parlamentare, adică a Partidului Socialiștilor, va fi de denunțare a Acordului de Asociere cu UE, iar șeful statului o va susține.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.