Președintele Dodon anunță deschiderea unei platforme suplimentare de comunicare

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, spune că „la fiecare sfârșit de săptămână, pe canalul său de YouTube, dar și pe rețelele de socializare, va răspunde la cele mai importante, interesante și, de ce nu, provocatoare întrebări venite direct de la cetățeni”. Pe Facebook, șeful statului a scris, citat de IPN, că „deschide o platformă suplimentară de comunicare cu președintele, care să aparțină poporului, unde va vorbi mai puțin despre politică și mai mult despre oameni, despre viața lor, despre ceea ce se întâmpla în jurul nostru zi de zi”.

Președintele mai afirmă că „întotdeauna a fost deschis pentru o comunicare eficientă cu jurnaliștii și s-a străduit să discute cu ei ori de câte ori a avut posibilitate – cel puțin o dată pe săptămână, iar uneori și zilnic, deși agenda activității nu-i permite asta mereu”. Șeful statului menționează că „știe că rămân multe întrebări la care cetățenii așteaptă răspunsuri de la președintele țării, întrebări simple, legate de viața lor, nu doar pe teme politice”

„Este exact ceea ce fac și la întâlnirile cu cetățenii în teritoriu, numai că în acest caz îmi doresc ca un cerc mai larg de oameni, inclusiv cei din diaspora, să aibă posibilitate să dialogheze cu președintele țării”, a scris Igor Dodon.

Președintele invită pe toți să-i adreseze întrebări în mesageria sa de Facebook, iar la sfârșitul săptămânii va explica cele mai importante subiecte și evenimente.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.