Președintele Igor Dodon anunță că a convenit în cadrul vizitei sale la Moscova să fie întreprinse acțiuni concrete comune pentru creșterea exportului de bunuri moldovenești pe piața rusă, inclusiv excluderea, din 1 ianuarie 2019 a taxelor vamale la exporturile către Rusia pentru mai multe produse. Este vorba despre legume, fructe, conserve de fructe și legume și produse vitivinicole, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Președinției.
Șeful statului mai anunță că a convenit preventiv să fie implementate în continuare măsurile de amnistiere pentru moldovenii care lucrează în Federația Rusă și care au încălcat, din diverse motive, articolul 26 al legislației ruse. „De asemenea, am ajuns la înțelegerea de a întreprinde noi pași privind amnistia cetățenilor Republicii Moldova în baza articolului 27 din legislația migraționistă a Federației Ruse. Această înțelegere preventiv va fi aplicată începând cu 1 ianuarie 2019”, susține Igor Dodon.
Președintele menționează că în cadrul dialogului privind problemele din domeniul cooperării umanitare, s-a convenit ca anul 2019 să fie declarat Anul Republicii Moldova în Federația Rusă, iar anul 2020 – Anul Federației Ruse în Republica Moldova. „M-am adresat către președintele Federației Ruse cu rugămintea de a analiza posibilitatea creșterii semnificative a numărului de burse pentru cetățenii moldoveni care doresc să studieze la universitățile din Federația Rusă, începând cu următorul an de studii”, a notat șeful statului.
Președinția de la Chișinău mai anunță că, drept răspuns la solicitarea președintelui Dodon, Federația Rusă a decis să transmită gratuit Republicii Moldova primul lot de autospeciale „KAMAZ”. O dispoziție în acest sens a fost adoptată și semnată de către prim-ministrul rus Dmitri Medvedev. Examinarea camioanelor a avut loc în incinta Institutului Central de Cercetări în domeniul autotransportului și al automotoarelor din Moscova. Potrivit lui Igor Dodon, această tehnică este extrem de necesară administrațiilor locale și locuitorilor din mai multe localități
Într-un comunicat de presă al Kremlinului se menționează că în cadrul întrevederii, președintele rus, Vladimir Putin, a declarat că Federația Rusă acordă o importanță serioasă dezvoltării relațiilor moldo-ruse. „Considerăm Republica Moldova unul dintre partenerii prioritari din spațiul CSI. În ultima perioadă, datorită, inclusiv eforturilor dumneavoastră personale, situația se schimbă, mai ales în domeniul relațiilor economice și comerciale. A fost deschis un număr semnificativ de întreprinderi în domeniul vinicol, produselor horticole, de prelucrare a materiei prime agricole pentru livrări pe piața rusă”, a declarat liderul de la Kremlin la întrevedere cu Igor Dodon.
Igor Dodon a avut o întrevedere și cu Sanctitatea Sa Kirill, patriarhul Moscovei și al întregii Rusii. Părțile au discutat, inclusiv vizita pastorală a patriarhului Kirill în Moldova, șeful statului exprimându-și speranța că Sanctitatea Sa va vizita Moldova în timpul imediat următor. Igor Dodon a fost decorat cu Ordinul „Sf. Cuvios Serghie de Radonej”, gradul II, pentru atenția acordată sprijinului activ a inițiativelor publice bisericești ale Bisericii Ortodoxe din Moldova.