Președintele CSM va putea fi ales și din rândul membrilor care nu sunt judecători

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii va putea fi ales și din rândul membrilor care nu sunt judecători. Prevederea se conține într-o inițiativă legislativă a șefului statului, votată de Parlament în prima lectură, transmite IPN.

În nota informativă a proiectului, autorul precizează că „interdicția alegerii președintelui din rândul membrilor care nu sunt judecători poate fi văzută ca un pas înapoi, un pas regretabil”. „Finalitățile urmărite de proiectului legii rezidă în ajustarea conceptului de alegere a președintelui CSM în conformitate cu standardele internaționale, în a căror lumină, posibilitatea alegerii în calitate de președinte al CSM din rândul profesorilor de drept titulari reprezintă un exercițiu democratic”, menționează autorul.

Dinu Plîngău, deputat în Fracțiunea ACUM, Platforma DA, a declarat în luarea sa de cuvânt că, în condițiile în care este etapa de selectare a patru membri noi în CSM, să vii cu un proiect prin care să schimbi regulile în timpul jocului este ilegal”. „Nu trebuie să ne ascundem după cuvinte frumoase, Comisia de la Veneția sau alte aspecte, care sunt invocate. Trebuie să recunoaștem că în momentul de față, la etapa de selectare a patru membri noi în CSM, cei care astăzi eventual vor ridica mâna pentru acest proiect de lege, vor ridica mâna pentru ca Igor Dodon să poată numi un președinte în CSM”, a opiniat parlamentarul.

Proiectul de lege urmează să fie adoptat și în lectură finală.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.