Preşedintele CEC arestat şi eliberat de structurile separatiste
Preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Eugeniu Ştirbu, a fost reţinut luni, 21 iunie, la vama Cuciurgan din regiunea transnistreană. El a fost dus la Tiraspol şi a aflat de la autorităţile separatiste din stânga Nistrului că are deschis un dosar penal încă din 2007 pentru că ar fi organizat alegeri ilegale în satul Corjova, raionul Dubăsari. În seara aceleiaşi zile Eugeniu Ştirbu a fost eliberat şi a susţinut un briefing împreună cu vicepremierul pentru reintegrare al Republicii Moldova, Victor Osipov, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit lui Eugeniu Ştirbu, eliberarea sa a fost posibilă după intervenţia şefului Misiunii OSCE din Moldova, Philip Remler.
Incidentul s-a produs la punctul de trecere de la Cuciurgan, în timp ce Eugeniu Ştirbu se deplasa cu automobilul de la Odesa spre Chişinău. Luni, Eugeniu Ştirbu a aterizat pe aeroportul din Odesa întorcându-se din Polonia, unde a fost observator la alegerile prezidenţiale.
La Tiraspol Eugeniu Ştirbu a aflat despre un dosar penal, care i-a fost deschis încă în 2007 şi care, potrivit lui, „trage la ani buni de puşcărie”. Ştirbu spune că atunci s-a implicat masiv în deblocarea situaţiei create la alegerile locale din Corjova, care se află sub jurisdicţia Republicii Moldova.
Vicepremierul pentru reintegrare, Victor Osipov, a declarat la briefing că este pentru prima dată când autorităţile transnistrene au reacţionat atât de rapid şi au soluţionat situaţia. Osipov a mulţumit partenerilor externi. „Libertatea persoanelor în regiune trebuie garantată şi este absolut nejustificat să fie create impedimente. Este pentru prima dată când structurile transnistrene au demonstrat promptitudine, cu implicarea OSCE. Soluţiile trebuie apreciate şi încurajate”, a mai declarat Victor Osipov şi a menţionat că speră la soluţii concrete şi în alte cazuri.
Potrivit lui Osipov, toate instituţiile statului care au responsabilităţi directe sau conexe în domeniul diplomaţiei, reintegrării s-au implicat plenar în soluţionarea cazului şi au ţinut situaţia sub control până ce Eugeniu Ştirbu a fost predat şefului misiunii OSCE în Moldova şi oficialilor moldoveni.
Osipov a mai spus că pe ambele maluri ale Nistrului există multe dosare deschise pe numele oficialităţilor, astfel că ar fi bine ca acestea să evite tranzitarea teritoriului din stânga Nistrului. Vicepremierul este convins că problema dosarelor trebuie eliminată, iar negocierile trebuie să continue până la soluţionarea diferendului.
Acum câţiva ani Eugen Ştirbu a suportat o operaţie la inimă.