Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Nicolae Platon declară că va chema agenţiile de turism să boicoteze piaţa turistică a României, dacă nu se va ajunge la o înţelegere cu serviciul consular al României în vederea perfectării vizelor în timp util. Platon a declarat joi, 13 septembrie, în cadrul Clubului de presă că, odată cu introducerea la începutul acestui an a regimului de vize pentru România, agenţiile de turism au pierdut circa 40 mii de euro din cauza neperfectării, sau perfectării cu întârziere a vizelor. Preşedintele ANAT afirmă că în ultimele trei săptămâni, Consulatul României refuză să elibereze vize pentru majoritatea agenţiilor de turism. Cu referire la scandalul în jurul presupuselor acte de corupţie din cadrul Consulatului, sursa citată a declarat că a sesizat, încă din luna iulie, conducerea României despre existenţa unor asemenea fapte. În urma introducerii regimului de vize şi instrumentării incorecte a eliberării acestora, piaţa turistică românească a pierdut practic în totalitate clienţii din R. Moldova, a conchis Nicolae Platon.
Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism va solicita boicotarea ofertelor turistice din România
-
nicolae platon va chemarea la boicotarea pietei turistice din romania.mp3
- 0