Președintele a expediat o scrisoare premierului rus Dmitri Medvedev

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a expediat o scrisoare oficială prim-ministrului Federației Ruse, Dmitri Medvedev, în legătură cu Hotărârea Guvernului rus, potrivit căreia de la 1 ianuarie trebuiau să fie anulate taxele de import pentru mai multe categorii de mărfuri din Republica Moldova. Într-o postare pe o rețea de socializare, șeful statului a scris că neexecutarea acestei hotărâri a provocat dificultăți exportului moldovenesc, transmite IPN.

Igor Dodon reiterează că, de la 1 ianuarie 2019, a intrat în vigoare și o altă Hotărâre a Guvernului rus prin care este interzis importul mărfurilor ucraineşti în Rusia, precum și a mărfurilor din alte țări care sunt introduse pe teritoriul Federației Ruse prin tranzitarea teritoriului Ucrainei.

„Această Hotărâre a creat riscuri pentru anumite categorii de mărfuri moldovenești, cum ar fi produsele vinicole și conservele, întrucât, potrivit noilor reguli, acestea trebuie livrate pe teritoriul Rusiei evitând Ucraina, ceea ce sporește semnificativ cheltuielile de transport”, a scris Igor Dodon.

Șeful statului anunță agenții economici moldoveni că a luat sub control personal rezolvarea problemei și soluția va fi identificată în zilele apropiate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.