Boris Asarov, preşedintele Asociaţiei transnistrene „Pro Europa”, spune despre fostul spicher, Marian Lupu, că ar fi unul din provocatorii devastărilor din 7 aprilie. „Lozinca lui: „Să oprim războiul politic” este este un exemplu de cinism”, a declarat Asarov luni, 6 iulie, într-o conferinţă de presă, transmite Info-Prim Neo. Potrivit acestuia, Marian Lupu ar fi iniţiat un protest similar pe 8 aprilie în Bălţi, purtând discuţii cu doi şefi de întreprinderi, cărora le-a cerut să scoată lumea în faţa sediului Primăriei. Aceştia însă, au refuzat să se implice în astfel de acţiuni politice, a spus Boris Asarov Preşedintele ONG-ului „Pro Europa” susţine că proiectul „Lupu” este opera lui Mark Tkaciuk, candidat pe lista PCRM. „Proiectul este extrem de periculos pentru Republica Moldova, pentru că nu aspiră la integrarea europeană, dar nici nu este unul pro-rus, deşi a fost consultat cu Federaţia Rusă în cadrul vizitei lui Voronin în această ţară şi în Israel”, spune Asarov. „De fapt, tactica şi strategia proiectului este bine gândită de Tkaciuk şi vizează federalizarea Moldovei, schimbarea atributelor statului şi a sferei politice”, a mai spus Asarov. El a subliniat că îi trezeşte suspiciuni şi trecutul lui Marian Lupu. „Până acum nimeni nu a ştiut că Marian Lupu a fost student la Universitatea de Stat din Moscova „M. Lomonosov”, din care a fost exmatriculat”, a menţionat Asarov. Potrivit lui, motiv pentru exmatriculare a servit o grenadă de luptă pe care studentul Marian Lupu ar fi deţinut-o ilegal. Ulterior, tatăl său, Ilie Lupu, decan la Universitatea de stat din Moldova, ar fi facilitat transferul fiului său la Facultatea de Economie a USM. „Pe atunci decanii facultăţilor unde studiau studenţii străini erau angajaţi ai КГБ-ului (Comitetul Securităţii de Stat)”, susţine Asarov. Boris Asarov a mai spus că, pe timpul când exercita funcţia de spicher, Marian Lupu proteja persoane dubioase implicate în trafic de fiinţe umane, transportare ilicită a automobilelor şi multe altele. „Echipa actuală a lui Lupu este formată din persoane protejate de Mark Tkaciuk, implicate în mai multe proiecte, inclusiv alegerile din Găgăuzia”, a subliniat preşedintele Asociaţiei transnistrene „Pro Europa”. El i-a numit aici pe Igor Corman, Valeriu Lazăr şi Alexandru Stoianoglo, care, alături de Marian Lupu, candidează pe lista PDM. „Deşi au argumente, comuniştii nu-l învinuiesc pe Lupu de afaceri dubioase, iar micile critici ale lui Roşca împotriva lui Lupu sunt organizate pentru a arăta publicului că „Lupu” este un proiect independent, deşi, categoric este vorba de un satelit al comuniştilor”, a susţinut Boris Asarov. Anterior, solicitat de Info-Prim Neo să comenteze declaraţiile lui Asarov, Dumitru Diacov, liderul PDM, a spus: „ Sunt aberaţii pe care acest flăcău le spune la indicaţiile lui Roşca şi Tkaciuk. În PDM este vorba despre proiectul „Lupu-Diacov” sau „Diacov-Lupu”. Atât. Discuţiile au fost purtate doar între noi doi”, a declarat atunci Diacov. Marian Lupu nu a fost de găsit pentru a comenta acuzaţiile care i se aduc.
Preşedinte de ONG spune că Marian Lupu este unul din provocatorii devastărilor din 7 aprilie
-
asarov vs lupu.mp3
- 0