Președinta Sandu salută decizia Guvernului japonez de a oferi 100 de milioane de dolari

Președinta Maia Sandu salută decizia Guvernului Japoniei de a oferi Republicii Moldova în un sprijin bugetar în sumă de 100 de milioane de dolari. În cadrul unei întrevederi cu ambasadorul nipon la Chișinău, Yamada Yoichiro, șefa statului a declarat că Japonia este unul dintre cei mai importanți parteneri de dezvoltare ai țării care, de-a lungul timpului, a acordat asistență pentru diferite domenii, transmite IPN.

„La sfârșitul săptămânii trecute, ambasadorul Japoniei la Chișinău, Yamada Yoichiro, mi-a comunicat decizia Guvernului nipon de a oferi țării noastre sprijin bugetar în sumă de 100 milioane de dolari SUA, lucru anunțat de către prim-ministrul Fumio Kishida în cadrul summitului G7. Acest sprijin va spori resursele financiare ale statului într-o perioadă în care economia noastră, și inclusiv încasările la buget, sunt afectate de războiul din Ucraina”, a spus Maia Sandu.

Totodată, șefa statului a subliniat că Japonia este unul dintre cei mai importanți parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova care, de-a lungul timpului, a contribuit la dotarea spitalelor cu echipamente medicale performante, a ajutat fermierii moldoveni să procure tehnică agricolă modernă și să aplice tehnologii noi, a finanțat programe de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a susținut proiecte culturale și educaționale.

„I-am mulțumit domnului ambasador pentru cooperarea bilaterală excelentă precum și pentru asistența continuă și mi-am exprimat speranța că vom reuși să creștem și volumul investițiilor japoneze în Republica Moldova, iar prin asta vom spori numărul locurilor de muncă bine plătite acasă”, a subliniat președinta.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.