Președinta s-a întâlnit la Tokyo cu membri ai Parlamentului nipon

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit la Tokyo cu membri ai Parlamentului nipon. „Am menționat relația excelentă pe care o avem cu Japonia, care este al treilea cel mai important partener de dezvoltare al Moldovei, cu contribuții generoase în agricultură și sistemul de sănătate, în infrastructura locală”, a spus șefa statului, citată într-un comunicat de presă.

„Le-am povestit despre lupta noastră pentru democrație și drumul spre Uniunea Europeană, despre eforturile de a reforma sectoarele-cheie și a construi un stat în care fiecare cetățean se bucură de respect”, a adăugat Maia Sandu.

Președinta s-a referit și la incertitudinea în care a fost aruncată regiunea în care se află Republica Moldova de războiul Rusiei contra Ucrainei, evidențiind cele mai mari probleme cu care se confruntă Moldova din această cauză. „Proiectele de diversificare și de eficiență energetică vor aduce rezultate palpabile în timp, însă Moldova are nevoie de sprijin acum, pentru a nu mai depinde de furnizorii care folosesc resursele energetice ca armă”, a spus șefa statului.

Maia Sandu a discutat și cu președintele Camerei Reprezentanților, Hiroyuki Hosoda. A fost abordată securitatea regională și cooperarea moldo-niponă. „Mi-am exprimat convingerea că, în pofida tuturor crizelor, Moldova va reuși să realizeze reformele, să îmbunătățească mediul de afaceri și să devină o destinație atractivă pentru investiții”, a mai spus președinta, notează IPN.  

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.