Președinta Maia Sandu pleacă în Cehia, iar apoi în Elveția

Președinta Maia Sandu efectuează o vizită în Cehia. Luni, șefa statului are programate întrevederi cu președintele ceh, Petr Pavel, cu prim-ministrul Petr Fiala, dar și cu șefii celor două camere ale legislativului ceh, transmite IPN.

Administrația prezidențială precizează că, împreună cu președintele Pavel, șefa statului va participa și la Forumul moldo-ceh al oamenilor de afaceri, organizat în cadrul celei de a 5-a reuniuni a Comisiei interguvernamentale moldo-cehe privind cooperarea economică.

În perioada, 18-19 octombrie, șefa statului se va afla în Confederația Elvețiană, în vizită de stat, la invitația președintelui Alain Berset. Acolo, va avea mai multe întrevederi cu oficiali elvețieni, o discuție publică cu studenții Universității Tehnice din Zürich și se va întâlni cu diaspora.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.