Președinta a semnat decretul de eliberare a lui Alexandru Stoianoglo din funcția de procuror general

Președinta Maia Sandu a semnat decretul de eliberare a lui Alexandru Stoianoglo din funcția de procuror general în baza hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor din 23 mai 2022, transmite IPN.

„Având în vedere că pronunțarea unei decizii de către instanțele judecătorești pe constatarea legalității eliberării din funcție a lui Alexandr Stoianoglo de către CSP este tergiversată, semnarea decretului vine în contextul recomandărilor Uniunii Europene de a asigura suplinirea funcției de procuror general și a obligațiilor Republicii Moldova de a îndeplini condiționalitățile din sistemul justiției”, se menționează într-un comunicat de presă al Administrației prezidențiale.

Alexandr Stoianoglo a fost reținut în octombrie 2021, plasat în arest la domiciliu, iar apoi sub control judiciar. El este învinuit de abuz de serviciu, corupere pasivă și fals în declarații, dosarul pe aceste trei capete de acuzare fiind trimis în judecată. Acesta mai era vizat într-un dosar cu privire la îmbogățirea ilicită. Procurorul general suspendat pledează nevinovat pe toate capetele de acuzare.

În mai 2022, Consiliul Superior al Procurorilor i-a propus șefei statului eliberarea lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general. CSP a luat cunoștință cu raportul comisiei care i-a apreciat activitatea ca fiind nesatisfăcătoare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.