Prescripții și deconectări din cauza încălcărilor depistate de „Apă-Canal Chișinău”

Cel puțin doi consumatori din sectorul Buiucani au fost deconectați de la sistemul public de alimentare cu apă, după ce, în cadrul unor controale, specialiștii SA „Apă-Canal Chișinău” au constatat că aceștia erau conectați neautorizat, transmite IPN.

În cadrul controalelor au fost verificați consumatorii casnici de pe străzile Vișinilor și Sălcuța din sectorul Buiucani. Au fost inspectate 60 de locuri de consum, fiind înregistrate diverse cazuri de încălcare în evidența serviciilor de alimentare cu apă, conectări neautorizate la rețelele de canalizare. Neregularitățile s-au soldat cu întocmirea prescripțiilor și actelor de depistare a consumului fraudulos.

„Angajații furnizorului de apă au declarat un război deschis încălcărilor în evidența serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare, conectărilor neautorizate, consumurilor frauduloase etc. În acest scop, angajații operatorului efectuează zilnic controale inopinate în diverse sectoare ale municipiului Chișinău”, precizează ACC într-un comunicat de presă.

În scopul contracarării unor asemenea acțiuni ilegale, furnizorul solicită consumatorilor să anunțe reprezentanții întreprinderii despre conectările neautorizate la rețelele publice de alimentare cu apă sau de canalizare la telefonul de încredere: 0 22 256 980 sau pe adresa de e-mail: acc@acc.md.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.