Prerogative lărgite pentru instituţiile de control

Instituţiile de control vor fi abilitate şi cu atribuţii de organ de constatare pentru infracţiunile depistate în domeniul controlat. Un proiect de lege în acest sens a fost avizat de Comisia juridică, numiri şi imunităţi a Parlamentului în şedinţa de miercuri, 7 decembrie, transmite IPN.

Potrivit proiectului înaintat de Guvern, în urma controalelor efectuate, instituţiile vor fi obligate să transmită, în decurs de 24 de ore, actele de constatare şi mijloacele materiale de probă organului de urmărire penală. Potrivit autorilor, noile prevederi vor urgenta procesul de documentare a unor categorii de infracţiuni.

Autorii proiectului subliniază că în condiţiile în care organele de control sunt mai multe la număr, iar domeniile de activitate sunt foarte diferite, acestea să fie abilitate să constate încălcările care au tangenţă strict cu domeniile lor de reglementare.

Organelor de control li se permite să ridice corpurile delicte, să solicite informaţii, să citeze persoane şi să obţină de la ele declaraţii, să evalueze pagubele comise sau chiar să reţină făptuitorul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE