Premize pentru atragerea investiţiilor în Moldova în viziunea preşedintelui Union Fenosa

Îmbunătăţirea infrastructurii este o condiţie esenţială pentru atragerea investiţiilor străine directe în Moldova, afirmă Silvia Radu, preşedintele companiei RED Union Fenosa. Într-un interviu difuzat de Radio Moldova şi citat de Info-Prim Neo, Silvia Radu s-a referit la un şir de probleme, rezolvarea cărora ar crea premize pentru atragerea investiţiilor. „Pe parcurs de 10 ani, de când activăm pe piaţa energetică a R. Moldova, am transmis acest mesaj de mai multe ori atât guvernului ţării, cât şi organismelor internaţionale, partenerilor de dezvoltare ai Moldovei. Este foarte complicat să prestăm servicii de calitate, atunci când nu avem acces la instalaţiile noastre, pentru că nu există drumuri, ori cele ce există sunt într-o stare deplorabilă. Camioanele sau maşinile noastre specializate se împotmolesc în noroi, nu pot ajunge la substaţii sau la posturile de transformare, în special în situaţii de forţă majoră, când apar calamităţi, cum a fost chiciura din zilele trecute. Atunci unele autorităţi publice din teritorii, înloc să-şi facă obligaţiile conform legislaţiei în vigoare, dau toată vina pe Union Fenosa. Suntem nevoiţi să intrăm în discuţii destul de dure cu administraţiile respective şi acest fapt ne întristează foarte mult”, a precizat Radu. Preşedintele RED Union Fenosa a evidenţiat, de asemenea, problemă legată de achitarea plăţilor pentru energia electrică de către unii consumatori mari, pe motiv că se „blochează bugetul de stat şi ei nu au acces la conturile lor, chiar dacă au bani pe aceste conturi”. „Poate pe viitor ar trebui de revăzut însăşi gestionarea bugetului de stat de către Ministerul Finanţelor, căci, în special în luna ianuarie, până la o anumită dată, noi nu putem încasa plăţi de la autorităţile publice, bugetul fiind închis. Nu este normală această situaţie şi credem că atitudinea Ministerului ar trebui reconsiderată”, a opinat ea. Alte probleme evidenţiate de Silvia Radu ţin de inflaţie, de reflectarea nivelului inflaţiei în salariu, în general de nivelul salarial în R. Moldova. „Ar trebui ca toate companiile din Moldova să declare deschis nivelul salarial, să nu plătească salarii în plic. Este evident că astăzi cu 2000 lei nu poţi trăi normal. Dar, pe de altă parte, pare inexplicabil ca salariile la întreprinderea noastră sa fie de 3-4 ori mai mari. Sunt necesare luarea măsurilor de rigoare ca salariul declarat de agenţii economici să fie cât mai aproape de cel real”, a relevat Silvia Radu. Ea a evidenţiat şi problemele ce ţin de stabilitatea legislativă şi de ajustarea legislaţiei naţionale la standardele europene, de funcţionarea justiţiei, deşi, precum a subliniat, în ultimele şase luni, aici se vede o lumină la capătul tunelului, inclusiv în ce priveşte executarea judecătorească. Dar corupţia mai persistă şi sistemul judecătoresc „mai păstrează amprentele tranziţiei la normalitate”. În opinia preşedintelui RED Union Fenosa şi birocraţia în structurile de stat e uneori prea mare şi nu poate fie explicată. În acest context, ea a exemplificat procedurile de obţinere a semnăturii digitale, de circulaţie a documentului electronic. Dacă procedurile respective ar fi simplificate, s-ar simplifica şi relaţiile UF cu clienţii, şi ei nu ar mai trebui să vină la oficiul întreprinderii, să încheie un contract, să aducă o factură, problemele ar putea fi soluţionate prin internet. Simplificarea procedurilor s-ar solda cu economii de timp, dar şi de costuri, care mai apoi se reflectă în tarifele percepute de la consumatori. În aceeaşi ordine de idei, Silvia Radu declară că dependenţa în proporţie de 70 la sută de livrările de energie din exterior nu face dovada unei securităţii energetice de care are nevoie o ţară. „E necesar de a stimula investiţiile în generare, de a majora producerea de energie electrică locală pentru a ridica nivelul de securitate energetică a ţării. De asemenea, e necesar de a majora capacităţile de interconexiune cu ţările vecine, atât cu România, cât şi cu Ucraina. În acest sens există mai multe proiecte şi disponibilitatea Uniunii Europene, precum şi a unor instituţii bancare internaţionale şi europene de a le finanţa, dar aceste activităţi urmează a fi impulsionate”, a mai adăugat Silvia Radu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.