„Premiului municipal de merit-2016” a ajuns anul acesta la 187 de persoane – elevi care au obţinut pe parcursul anului performanţe în domeniul educaţiei, culturii, sportului, cât şi veterani ai muncii din diferite domenii. Premiile au fost acordate în ajunul Hramului Chişinăului, în cadrul unei ceremonii organizate la Sala cu Orgă, transmite IPN.
Printre premianţi se numără elevi de la liceele „Orizont”, „Ion Creangă”, „Principesa Natalia Dadiani”, „Mircea Eliade”, „Petru Movilă” etc.
De premii s-au învrednicit şi 20 de persoanele în etate. Este vorba despre profesori, cercetători, veterani ai domeniilor ştiinţă, cultură, învăţământ, sport, medicină. Printre premianţi se numără şi academicianul Mihai Cimpoi. „Noi venim şi în dialogul acesta european, despre care vorbim atât de mult acum, despre procesul de modernizare, venim cu valorile noastre, prezentate aici de diferite generaţii. Îmi face deosebită plăcere să văd acest tablou, în care toate generaţiile sunt bine reprezentate”, a declarat Mihai Cimpoi.
Şefa adjunctă a Direcţiei municipale educaţie, tineret şi sport, Valentina Cujbă, a declarat că decernarea premiilor municipale de merit este o tradiţie care a ajuns la a XX-a ediţie. Anul acesta la concurs s-au înscris 400 de persoane, iar ca urmare au fost selectate 187. „Este un eveniment deosebit, consacrat Hramului Chişinăului. Copiii se simt mândri de faptul că reprezintă municipiul Chişinău la olimpiadele şcolare, la competiţiile sportive, la concursurile de artă şi vin cu distincţii foarte importante şi numele Chişinăului şi a Republicii Moldova sună departe peste hotarele ţării”, a notat Valentina Cujbă.
Premiul municipal de merit este decernat din 1996. Valoarea premiului în anul curent constituie 1500 de lei.