Cei mai buni dintre participanţii la expoziţia „Organizaţiile Societăţii Civile: inspiraţie prin acţiune” au fost desemnaţi astăzi, 9 decembrie, la o festivitate în incinta Centrului Contact, transmite Info-Prim Neo. „Toţi participanţii merită premii şi fiecare fotografie în felul ei este interesantă, dar am fost nevoiţi să alegem 5 fotografii, câte o fotografie pentru fiecare din cele 5 secţiuni”, a menţionat preşedintele PRO-NGO, Hans Born, membru al juriului. În secţiunea „Noi ajutăm oamenii“ premiul i-a revenit Asociaţiei Motivaţie. La decernare a fost prezent şi tânărul care apare în poză. Cornel Baran are 18 ani şi este în scaun cu rotile. Asociaţia a încercat să prezinte câte de greu le este persoanelor în cărucior să urce treptele. Centrul de Susţinere şi Dezvoltare a Tinerelor „Progres” din oraşul Grigoriopol a fost declarat învingător în secţiunea „Noi dezvoltăm comunitatea locală“. Irina Topor, liderul de iniţiativă al centrului, a declarat că expoziţia are o mulţime de avantaje. Unul dintre ele este participarea unui număr mare de organizaţii şi posibilitatea de a stabili contacte. „Noi lucrăm împreună" este a treia secţiune, în care a învins organizaţia AISEC din Bălţi. Reprezentantul organizaţiei, Evghenii Radiola, şi-a exprimat speranţa că pe viitor vor mai fi astfel de concursuri. Un alt premiant „Miras Moldova“ din oraşul Comrat a prezentat cea mai bună fotografie secţiunea „Noi păstrăm tezaurul naţional şi ecologia". Olga Ceaiuc, coordonatorul organizaţiei, a declarat că femeile în etate din poză fac parte dintr-un ansamblu folcloric. Centrul de reabilitare şi resocializare a copiilor aflaţi în dificultate „Alter Ego“ din Căuşeni a ieşit învingător în cea de-a cincea secţiune – „Noi avem grijă de copii“. ONG-ul a expediat mai multe poze, dintre care a fost selectată fotografia „Mamă te-am visat“. Premiile constau din aparate foto digitale. Expoziţia va fi deschisă până pe 20 decembrie este organizată de Societatea Internaţională a Drepturilor Omului, secţia din Republica Moldova.