Premierul Vlad Filat a iniţiat un dialog cu puterea locală

Premierul R. Moldova, Vlad Filat, a declarat marţi, 6 octombrie, în cadrul unei şedinţe cu preşedinţii de raioane, că relaţia executivului cu reprezentanţii puterii locale nu va depinde de apartenenţa politică. Totodată, el şi-a exprimat speranţa că va fi iniţiată o colaborare strânsă şi deschisă, dar le-a cerut preşedinţilor de raioane să renunţe la interesele de partid şi să se concentreze asupra atribuţiilor funcţionale, transmite Info-Prim Neo. Filat le-a spus aleşilor locali că, în cazul în care aceştia vor manifesta interes, asemenea şedinţe ar putea fi organizate lunar, pentru ca problemele din teritoriu să nu rămână fără soluţii. Premierul le-a cerut autorităţilor locale o atenţie deosebită pregătirii pentru perioada rece a anului. În condiţiile unui deficit bugetar de 8 miliarde lei, care după rectificare va putea fi micşorat, dar nu cu mai mult decât 2 miliarde, Filat a declarat că trebuie să fie făcut tot ce este posibil pentru a pregăti în special instituţiile de învăţământ şi cele ce asigură ocrotirea sănătăţii. „Tot în regim de urgenţă trebuie să trecem exerciţiul de elaborare a bugetului de stat pentru 2010. Acesta trebuia să fie prezentat Parlamentului încă la 15 septembrie, dar în prezent elaborarea lui nu a evoluat mai departe decât aprobarea de către Ministerul Finanţelor a parametrilor macroeconomici”, a spus primul ministru. El i-a îndemnat pe cei prezenţi la şedinţă să nu rămână dezamăgiți de desfiinţarea fostului Minister al Administraţiei Publice Locale, deoarece, potrivit lui filat, acesta „nu şi-a avut nici timpul, nici locul”. Atribuţiile acestuia vor fi preluate în parte de către Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, iar altă parte — de către Cancelaria de Stat. Premierul şi-a exprimat convingerea că aceste două instituţii guvernamentale vor colabora cu autorităţile locale fără a-şi impune punctul de vedere. Referindu-se la ajutoarele financiare şi creditele pe care ar putea să le obţină R. Moldova de la organizaţiile internaţionale, premierul a declarat că acestea vor fi destinate în primul rând pentru achitarea salariilor şi a pensiilor. De asemenea, el a promis că va propune modificări ale legislaţiei în domeniul administraţiei publice locale pentru a asigura o mai mare descentralizare a puterii. În contextul relaţiilor autorităţilor locale cu poliţia, Filat a declarat că în capitală această relaţie s-a schimbat după alegerile de la 29 iulie şi că urmează ca noul ministru de interne să se deplaseze în teritoriu şi să discute cu reprezentanţii locali pentru a rezolva problema şi acolo.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.