Premierul solicită soluţii pentru reparaţia drumului deteriorat din Anenii Noi

Aflat într-o vizită de lucru în raionul Anenii Noi, premierul Pavel Filip s-a documentat despre funcţionarea carierei de pietriş din satul Delacău şi a inspectat starea drumurilor din localităţile din apropiere. De asemenea, premierul a vizitat staţia de irigare din satul Roşcani, care a fost reabilitată cu suportul Corporaţiei Provocările Mileniului, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă remis de executiv, Pavel Filip a subliniat că este primordial ca activitatea carierelor să nu creeze disconfort locuitorilor din regiune, iar antreprenorii să se implice nemijlocit în repararea porţiunilor de drum deteriorate.

Şeful executivului a spus că urmează să fie analizată activitatea fiecăreia din cele 20 de cariere din raionul Anenii Noi. Premierul a anunţat că a fost creat un grup de lucru care va identifica soluţiile pentru reparaţia drumului. Un proiect în acest sens este deja elaborat şi prevede alocarea a 190 de milioane de lei pentru reparaţia unei porţiuni de drum de aproximativ 31 de kilometri.

În cadrul vizitei din satul Roşcani, Pavel Filip a menţionat importanţa implementării tehnologiilor moderne în agricultură. Premierul a spus că modul în care agricultorii s-au asociat este un bun exemplu pentru întreaga ţară, iar sistemele centralizate de irigare modernizate ne prezintă odată în plus importanţa unei colaborări de succes cu partenerii de dezvoltare.

Programul premierului a prevăzut şi o şedinţă cu reprezentanţii administraţiei publice locale din Anenii Noi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.