Premierul României va participa la summitul prim-miniştrilor ICE la Chişinău

Premierul României, Călin Popescu-Tăriceanu va participa la summitul şefilor de guverne ai Iniţiativei Central Europene (ICE), care se va desfăşura la Chişinău la 29 noiembrie. Despre aceasta a comunicat într-o conferinţă de presă premierul R. Moldova, Zinaida Greceanâi, transmite Info-Prim Neo. Evenimentul se va desfăşura în contextul deţinerii de către R. Moldova a Preşedinţiei ICE, la care şi-au anunţat participarea majoritatea prim-miniştrilor ţărilor membre. Zinaida Greceanâi a mai spus că pentru luna octombrie este prevăzută şedinţa comisiei mixte interguvernamentale pentru cooperare moldo-română şi că în cadrul acesteia vor fi lansate un şir de proiecte importante pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale. Anterior, în cadrul întrevederii de la Chişinău a şefilor de stat din Moldova şi România, preşedintele RM, Vladimir Voronin, a spus că „vom rămâne cu toţii impresionaţi de surprizele plăcute care vor interveni în relaţiile bilaterale dintre cele două ţări”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.