Premierul nu acceptă demisia lui Leancă
Prim-ministrul Vlad Filat spune că nu va accepta categoric cererea de demisie a ministrului afacerilor externe şi integrării europene, Iurie Leancă. „Iurie Leancă este un ministru bun. Am fost de foarte multe ori mândru de şeful diplomaţiei moldoveneşti. Iurie Leancă are o apreciere foarte înaltă de la partenerii externi şi va avea contribuţii enorme în modernizarea statului. Aş vrea ca şi alţi actori să aibă aşa aptitudini profesionale”, a spus Vlad Filat, luni, 24 decembrie, transmite Info-Prim Neo.
Anul trecut Iurie Leancă a declarat că va demisiona în cazul în care până în ianuarie 2013 nu vor fi asigurate condiţiile necesare pentru ridicarea de către UE a regimului de vize pentru călătoriile pe termen scurt ale cetăţenilor moldoveni în spaţiul Schengen. „Domeniul în care am avut progres incontestabil este politica externă. Eu apreciez gestul făcut de către ministrul Leancă, care presupune şi o calitate morală”, a remarcat Vlad Filat.
Premierul a mai spus că în acest an Moldova a continuat politica sa externă foarte activă atât în vest, cât şi în est. „Am avut o politică externă care este subordonată obiectivului nostru de transformare a Moldovei într-un stat modern, european, astfel încât beneficiile să fie resimţite de fiecare cetăţean. Or, scopul nostru strategic e să construim Europa la noi acasă, să construim împreună o democraţie europeană, cu poliţie europeană, cu şcoli europene, cu drumuri europene. Asta vrem să atingem ca obiectiv şi pentru asta suntem atât de activi în plan extern, pentru că anume cu sprijinul partenerilor noştri externi ne mişcăm spre atingerea acestor obiective”, a remarcat premierul.
Vlad Filat a spus că în 2012 Republica Moldova a făcut un pas determinant în vederea finalizării negocierilor privind Acordul de Asociere şi crearea Zonei de Liber Schimb cu UE. Acest acord va constitui un pas enorm spre integrarea în Uniunea Europeană. O realizare majoră, potrivit premierului, a fost şi apropierea Moldovei de liberalizarea vizelor cu UE.
În 2012 a fost semnat Acordul de amendare a Acordului RM-UE privind facilitarea regimului de vize; Acordul-cadru privind participarea la operaţiunile UE de gestionare a crizelor; Acordul dintre UE şi Republica Moldova privind protecţia indicaţiilor geografice; Acordul privind cooperarea în domeniul ştiinţei şi inovaţiei.