Premierul maghiar vine luni la Chişinău

Prim-ministrul Republicii Ungare, Viktor Orban, vine luni, 25 octombrie, la Chişinău, la invitaţia omologului său moldovean, Vlad Filat. Premierului maghiar va avea întrevederi bilaterale cu conducerea Republicii Moldova şi va vizita Centrul comun de vize de pe lângă Ambasada Ungariei la Chişinău. În program sunt şi depuneri de flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, pe agenda discuţiilor figurează subiectele de bază ale cooperării moldo-maghiare, sprijinirea cursului de integrare europeană a Republicii Moldova, preluarea experienţei Ungariei în domenii precum economia, comerţul, în special, consolidarea capacităţilor în vederea negocierilor Republicii Moldova privind crearea zonei de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător cu Uniunea Europeană. De asemenea, se preconizează a fi stabilite domeniile de cooperare pentru prima rundă a consultărilor politice pe dimensiunea de integrare europeană, care urmează să se desfăşoare în baza Declaraţiei Comune privind cooperarea în domeniul integrării europene, semnată la 26 august 2010. În aceeaşi zi, premierii vor susţine o conferinţă de presă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.