Parafarea Acordului de Asociere înseamnă asigurarea drumului Republicii Moldova spre Uniunea Europeană. Astfel şi-a început mesajul de felicitare prim-ministrul Iurie Leancă, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde aseară, 29 noiembrie, a avut loc un concert dedicat parafării de către Moldova a Acordului de Asociere cu UE la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Guvernului.
„Ţara noastră a devenit şi mai cunoscută lumii şi mă bucur că prilejul prin care ne-am făcut remarcaţi, de această dată, a fost unul sută la sută pozitiv. Ne-am făcut remarcaţi prin faptul că nu am ezitat, prin faptul că ne-am onorat promisiunile şi prin faptul că am arătat cu maximă claritate unde ne îndreptăm”, a spus premierul.
Iurie Leancă a declarat că Moldova se îndreptă spre un trai mai bun pentru toţi, spre construcţia unei societăţi în care lumea să se simtă respectată şi în care să vrea să îşi vadă copiii şi nepoţii să crească. Premierul a mulţumit cetăţenilor pentru sprijin şi a promis că nu vor rămâne dezamăgiţi.
În cadrul Summitului de la Vilnius, Moldova a parafat Acordul de Asociere cu UE, care prevede şi crearea Zonei de Liber Schimb.