Premierul împărtășește îngrijorările reducerii bugetului pentru justiție, dar...

Premierul Ion Chicu spune că împărtășește îngrijorarea experților, care afirmă că reducerea cu 70 de milioane de lei a bugetului destinat sectorului justiției (pentru a achita o condamnare la CEDO) va afecta calitatea actului justiției. Prim-ministrul îi cheamă pe experți să coopereze cu Ministerul Justiției în vederea identificării unui mecanism eficient prin care statul să se asigure că „din cauza deciziilor ilegale ale judecătorilor, nu vor avea de suferit copiii, pedagogii, pensionarii”, transmite IPN.

„Aici aștept suportul experților, nu doar exprimarea îngrijorărilor. Și eu am îngrijorări. Dar de unde să luăm banii, 70 de milioane, decât de acolo de unde se comit aceste ilegalități. Eu altă viziune nu am și nici nu am de gând să o schimb”, a spus Ion Chicu, luni, după ședința conducerii de vârf a țării.

Prim-ministrul a mai spus că regretă că nu a văzut luare de atitudine din partea Consiliului Superior al Magistraturii, propuneri cum să nu fie admise mai departe asemenea situații. „Eu nu am de gând să mă împac cu situația când țara plătește decizii ilegale ale judecătorilor, iar CSM stă și zice că el trebuie să fie independent. Tot suportul pentru independență, dar responsabilitatea nimeni încă nu a anulat-o”, a declarat Ion Chicu.

Săptămâna trecută, premierul a solicitat Ministerului Finețelor să vină cu un proiect de rectificare a bugetului destinat sectorului justiției, pentru ca statul să achite despăgubirile în cauza Ojog și alții v. Republica Moldova (C.C. Gemeni S.A.), pentru care a fost condamnat de către CEDO, fiind obligat să achite aproape 3,5 milioane de euro (70 milioane de lei). În ceea ce privește alte cazuri de condamnare a Republicii Moldova la CEDO, Ministerul Justiției urmează să propună un mecanism pentru acțiunea în regres împotriva judecătorilor care iau decizii ilegale pentru care Republica Moldova este condamnată.

Ministerul Justiției a adresat o sesizare Procuraturii Generale privind cauza Ojog și alții v. Republica Moldova, pronunțată de CEDO la sfârșitul anului 2011, unde cere verificarea activității agentului guvernamental de la acea vreme, care nu ar fi depus cerere de revizuire împotriva actelor judecătorești ce au încălcat drepturile fundamentale ale reclamanților.

Potrivit unui raport prezentat de către organizații ale societății civile la sfârșitul lunii ianuarie, Republica Moldova s-a aflat, în anul 2019, pe locul cinci în topul țărilor împotriva cărora CEDO a pronunțat cele mai multe hotărâri. În urma acestora, statul a fost obligat să achite peste jumătate de milion de euro reclamanților. Cele mai mari compensații s-au dat în cauza expulzării profesorilor turci, 125 de mii de euro, câte 25 de mii de euro pentru fiacre reclamant.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.