Prim-ministrul Pavel Filip a accentuat că Guvernul de la Chişinău pledează pentru reluarea, cât de curând posibili, a negocierilor în formatul 5+2 de reglementare transnistreană. Şeful Cabinetului de miniştri a avut o întrevedere cu Delegaţia reprezentanţilor mediatorilor şi observatorilor în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al executivului, premierul a reiterat determinarea fermă a autorităţilor moldoveneşti să avanseze în procesul de negocieri pentru reglementarea conflictului transnistrean. În acest sens, prim-ministrul a pledat pentru reluarea lor, exprimându-şi convingerea că acest conflict trebuie să fie soluţionat exclusiv pe cale politică, prin elaborarea unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. „Este important ca viitorul stat reintegrat să fie unul viabil şi orientat pe calea reformelor democratice şi a modernizării”, a subliniat Pavel Filip.
Şeful executivului a mai menţionat că autorităţile de la Chişinău vor promova şi în continuare o politică deschisă în raport cu locuitorii şi agenţii economici din regiunea transnistreană, pentru a asigura prestarea serviciilor publice necesare locuitorilor din regiune şi, totodată, îşi vor onora obligaţiile faţă de drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor săi în toate regiunile ţării.
La rândul lor, reprezentanţii mediatorilor şi observatorilor în procesul de reglementare a conflictului transnistrean au menţionat importanţa organizării în timpul apropiat a unei noi runde de negocieri în formatul 5+2, a intensificării dialogului direct dintre reprezentanţii politici ai Chişinăului şi Tiraspolului, dar şi în cadrul grupurilor de lucru privind măsurile de consolidare a încrederii. Partenerii de dialog au exprimat disponibilitatea de a contribui la avansarea procesului de reglementare a conflictului transnistrean, iar vizita în cauză este o confirmare în plus în acest sens.
O Delegaţie de reprezentanţi ai mediatorilor şi observatorilor în procesul de reglementare a conflictului transnistrean se află într-o vizită de trei zile în Republica Moldova. Din delegaţie fac parte: Cord Meier-Klodt, reprezentant special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE din partea Germaniei, Serghei Gubarev, reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Valerii Jovtenco, reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Bridget Brink, adjunct al asistentului secretarului de stat al Statelor Unite ale Americii şi Thomas Mayr-Harting, director general pentru Europa şi Asia Centrală din cadrul Serviciului European pentru Acţiune Externă.