Prim-ministrul Dorin Recean va efectua pe 1 martie prima sa vizită peste hotare, în România, la București. Șeful executivului are planificate întrevederi cu președintele român, Klaus Iohannis, și cu premierul român, Nicolae Ciucă, transmite IPN.
Declarațiile de presă ale celor doi prim-miniștrii sunt planificate pentru ora 12.15.
De asemenea, la București sunt planificate întrevederi bilaterale cu Alina Gorghiu, președinta interimară a Senatului, și Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților a României.
Guvernul de la Chișinău precizează că oficialii vor discuta subiecte de pe agenda bilaterală pentru aprofundarea relației bilaterale, cu accent pe recuperarea economică și dezvoltarea cooperării domeniul energetic, dar și dezvoltarea proiectelor de infrastructură.
Programul va mai cuprinde o întrevedere cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române și Alteța Sa Regală, Principele Radu, precum și discuții cu membrii Camerei de comerț și industrie româno-germane.
În cadrul vizitei la București, premierul va fi însoțit de vicepremierul, ministrul dezvoltării economice și digitalizării, Dumitru Alaiba, ministra infrastructurii și dezvoltării regionale, Lilia Dabija, ministrul apărării, Anatolie Nosatîi , și secretarul general al Guvernului, Artur Mija.
Delegația moldovenească va participa și la evenimentul festiv al Ambasadei Republicii Moldova la București organizat cu ocazia Zilei Mărțișorului.