Premierul despre zborurile anulate de Air Moldova: Cetățenii își pot recupera banii

În contextul anulării de către Air Moldova a mai multor zboruri, premierul Dorin Recean susține că persoanele care au procurat bilete, iar serviciul nu le-a fost prestat, își pot recupera banii. Indiferent dacă au plătit biletele cu cardul sau nu, transmite IPN.

„Ceea ce este important este ca Guvernul să rezolve problema sistemică. Guvernul nu se va apuca să rezolve problema companiei care a fost fraudată, a fost îndatorată și, respectiv, oamenii au avut de suferit și în continuare au de suferit”, a menționat șeful executivului într-o conferință de presă.

Cetățenii trebuie să știe că, în momentul în care au plătit pentru bilete cu cardul, pot recupera aceste sume în procedurile de revendicare pentru serviciul neacordat. „Mă refer la sistemele de card MasterCard și VisaCard, care au o procedură automatizată de revendicare a banilor pentru serviciile neoferite. În momentul în care nu au cumpărat un bilet cu cardul și acest serviciu nu a fost oferit, cetățeanul își poate recupera banii imediat făcând o solicitare corespunzătoare”, explică Dorin Recean.

Autoritatea Aeronautică Civilă a constatat în cadrul unui control inopinat că Air Moldova a admis mai multe încălcări privind rambursarea mijloacelor bănești în contextul zborurilor anulate. Mai exact, a fost depășit termenul de rambursare. Potrivit prevederilor legale, întregul cost al biletului la prețul de achiziție se efectuează în termen de șapte zile, nu de 30 de zile cum practica operatorul. Air Moldova a fost sancționată pentru utilizarea de practici comerciale înșelătoare în baza prevederilor din Cod Contravențional. „În context, AAC a emis următoarea prescripție: Air Moldova SRL va rambursa în termen de șapte zile întregul cost al biletelor tuturor pasagerilor solicitanți, afectați de anularea zborurilor în perioada 21-25 aprilie 2023 – până la data limită de 2 mai 2023”, mai menționează Autoritatea Aeronautică Civilă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.