„Am promis că vom face ordine în instituţiile statului şi iată că avem o nouă confirmare în acest sens”, a declarat premierul Pavel Filip referindu-se la anunţul procuraturii cu privire la iniţierea cauzei penale pe faptul delapidării mijloacelor financiare, alocate Biroului Naţional de Statistică. Într-un mesaj postat pe o reţea de socializare, prim-ministrul a scris că prin iniţierea acestor controale la BNS, a fost transmis un mesaj extrem de important pentru opinia publică, şi anume că Guvernul va veghea ca banii contribuabililor să fie folosiţi în interes public şi conform legii, transmite IPN.
Pavel Filip a menţionat că după ce organele de stat au depistat mai multe nereguli în organizarea recensământului din 2014, a cerut demisia directorului Biroului de Statistică şi a sesizat Procuratura Generală în legătură cu acest caz. Ca urmare a acestei sesizări, Procuratura municipiului Chişinău a iniţiat o cauză penală pe faptul delapidării mijloacelor financiare, care au fost alocate BNS pentru efectuarea recensământului. Potrivit lui, mai departe, este de competenţa organelor de anchetă să stabilească responsabilii pentru neregulile de la BNS.
„Vreau să ştiţi că nu ne vom opri aici şi, aşa cum am adus mai multă ordine la FISC şi la Vamă, iar acest lucru a dus la încasări mai mari la bugetul de stat, tot aşa vom acţiona peste tot unde vom putea optimiza activitatea instituţiilor statului. În felul acesta, vom oferi servicii publice mai bune pentru oameni”, a notat premierul.
Procuratura municipiului Chişinău a iniţiat o cauză penală pe faptul delapidării mijloacelor financiare, alocate BNS pentru efectuarea recensământului în 2014. Potrivit procurorilor, din totalul cheltuielilor suportate de BNS pentru recensământ, 1,8 milioane de lei au fost cheltuiţi în alte scopuri. Astfel, în perioada anilor 2013 - 2016, persoane publice din cadrul instituţiei au planificat şi realizat o schemă infracţională în vederea însuşirii mijloacelor băneşti, alocate pentru efectuarea recensământului.